• Home
  • Știri
  • Este doliu pe scena artistică din România! Olguța Vasilescu a făcut anunțul: A cucerit o lume întreagă

Este doliu pe scena artistică din România! Olguța Vasilescu a făcut anunțul: A cucerit o lume întreagă

Lia Olguța Vasilescu, mesaj după decesul actriței Nataşa Raab
Actriţa Natașa Raab, care a decedat, luni, la vârsta de 70 de ani, rămâne în memoria publicului pentru jocul său plin de forţă, pentru stilul actoricesc inconfundabil, dar şi un model de viaţă pentru tinerii care aspiră la faima artei teatrale, a declarat primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu.

„O mare artistă îşi joacă, de astăzi, cel mai greu rol: cel pentru eternitate! Puternică şi seducătoare, elegantă şi distinsă, Nataşa Raab a fost una dintre cele mai îndrăgite actriţe ale Teatrului Naţional Craiova. Cetăţean de Onoare al Băniei, Nataşa Raab rămâne în memoria publicului pentru jocul său plin de forţă, pentru stilul actoricesc inconfundabil, dar şi un model de viaţă pentru tinerii ce aspiră la faima artei teatrale. A cucerit o lume întreagă cu talentul său. De astăzi, cucereşte universul. Drum lin în lumină!”, a transmis Olguţa Vasilescu.

Actriţa Nataşa Raab, care a jucat pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, a încetat, luni, din viaţă, la vârsta de 70 de ani, au anunţat apropiaţii artistei.

UNITER a anunţat că înmormântarea va avea loc miercuri, la Cimitirul Ungureni din Craiova.

Actrița s-a stins din viață după o luptă cu boala Parkinson
Actrița s-a stins din viață după o luptă curajoasă împotriva bolii Parkinson, o afecțiune care i-a provocat multă suferință începând din anul 2020.

Născută la 15 iulie 1953 în Huedin, judeţul Cluj, Nataşa Raab a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (1988), la clasa profesorului Mircea Albulescu. În tinereţe, a fost şi manechin la Centrul de Creaţie UCECOM condus de Zina Dumitrescu (1979-1988).

După absolvirea facultăţii, a devenit actriță la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, iar de-a lungul anilor a mai colaborat cu Teatrul Odeon din Bucureşti şi Teatrul Naţional din Cluj. A jucat în mai multe spectacole de teatru printre care „Vărul Shakespeare”, „Unchiul Vanea”, „Ubu Rex cu scene din Macbeth”, „Hamlet” de W. Shakespeare, „Romeo şi Julieta” de W. Shakespeare, „Ferma animalelor de George Orwell”, „…Escu” de T. Muşătescu, „O masă pe cinste” de G. Astalos, „Pragul albastru” de I.D. Sârbu, „Tărâmuri întunecate” de Harding Lernay etc. În 1990 a fost distinsă cu premiul UNITER.

A prezentat Festivalul Naţional „Maria Tănase”, Crizantema de Aur, Crizantema de Argint la Chişinău, evenimente culturale, emisiuni de radio şi televiziune şi a jucat în spoturi publicitare. A lansat la 27 decembrie 2003 albumul de muzică populară „Ardeleanca în Bănie” (20 de piese), fiind acompaniată de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”. A jucat în mai multe filme, fiind nominalizată la Premiul Gopo pentru cea mai bună actriţă în rol principal, ca urmare a interpretării rolului principal din filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2011).


Distribuie