Știri TM

FACTURILE cresc din nou de la 1 iulie după ce autoritățile au APROBAT…

Începând cu data de 1 iulie, locuitorii din Oradea vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunar pentru serviciile de salubritate. Decizia, aprobată recent de Consiliul Local, prevede o majorare medie a tarifelor de aproximativ 10%, conform informațiilor publicate de redactia.ro.

Hotărârea a trecut cu votul consilierilor PNL, în timp ce aleșii din opoziție s-au opus măsurii. Principalul motiv al scumpirii este implementarea serviciului de colectare separată a textilelor, o cerință legală care implică fluxuri de transport și procesare dedicate. Se estimează că operatorul Eurotex SH SRL va gestiona anual circa 437 de tone de astfel de deșeuri, colectate prin 100 de puncte fixe special amenajate.

Impactul cel mai vizibil se va resimți la deșeurile reziduale, unde costurile pentru gestionarea textilelor au fost incluse în prețul final. Astfel, orădenii care locuiesc la bloc vor înregistra o creștere de peste 18%, tariful ajungând la 62,86 lei/mc. Pentru cetățenii care stau la case, prețul urcă cu peste 17%, până la valoarea de 62,29 lei/mc.

Pe lângă noile tipuri de deșeuri, în facturi a fost inclusă și întreținerea celor 367 de insule ecologice din oraș. Acestea necesită igienizare periodică, autoritățile planificând câte două intervenții anuale pentru fiecare punct de colectare.

În ceea ce privește restul fracțiilor, majorările sunt mai temperate. Tariful pentru deșeurile reciclabile crește cu 1,73% (59,18 lei/mc), în timp ce pentru deșeurile biodegradabile avansul este de 1,17%, noul preț fiind de 39,67 lei/mc.

Aceasta este a cincea ajustare tarifară din ultimii patru ani, de când serviciul este operat de RER Vest. Reprezentanții administrației locale argumentează că aceste modificări sunt necesare pentru a acoperi costurile operaționale în creștere și pentru a alinia orașul la normele actuale de protecție a mediului.