

Sute de persoane s-au adunat astăzi în localitatea Cândești pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Gabriel Bumbăcea, tânărul de 25 de ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier tragic. Potrivit Știrile Kanal D, cortegiul funerar a plecat de la locuința familiei către Biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavril”, într-o atmosferă de o tristețe copleșitoare.
Mama tânărului a oferit scene sfâșietoare, strigându-și disperarea în timpul ceremoniei: „Băiatul meu, Doamne! Gabriel, vino înapoi în căsuța ta, Gabriel! Unde te duci, mămică? Am muncit o viață întreagă pentru tine!”
Denisa, iubita lui Gabriel, a fost prezentă la funeralii purtând în brațe un ursuleț de pluș primit de la acesta. Cei doi aveau planuri mari de viitor și urmau să se căsătorească peste doar câteva luni. Înainte de înmormântare, tânăra a publicat un mesaj tulburător pe rețelele sociale, rememorând legătura lor specială.
„Cuvintele sunt mici. Nu stiu daca am sau voi avea vreodata putere să mă adun…încerc să mă agăț de ceva, orice, dar luminita din capatul tunelului e tare departe. Nici nu stiu ce simt, nu inteleg nimic și cred că e un vis”, a scris Denisa, adăugând că finalul i-a găsit împreună, așa cum își promiseseră încă din copilărie: „Pe ultima pagină din pacate scrie doar Sfârșit.”
Tragedia a avut loc pe 2 ianuarie 2026, în localitatea Vernești, județul Buzău. Mașina în care se afla Gabriel a intrat pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un alt vehicul. Deși a supraviețuit impactului inițial, fiind internat cu o fractură de femur, tânărul a murit pe 5 ianuarie, cu puțin timp înainte de operație.
Rezultatele autopsiei au indicat drept cauză a decesului un tromboembolism pulmonar, o complicație gravă apărută pe fondul imobilizării la pat. Familia și logodnica sa sunt acum deciși să caute dreptate, considerând că parcursul medical al tânărului trebuie investigat cu atenție.