Știri TM

Ger de crapă pietrele în România de Crăciun! Orașul unde s-au înregistrat temperaturi record și ce se întâmplă cu vremea

România se confruntă cu un val de frig extrem în perioada sărbătorilor, Miercurea Ciuc confirmându-și statutul de pol al frigului. Potrivit Observator, termometrele au indicat în această dimineață valoarea de -11,4 grade Celsius, forțându-i pe localnici să se pregătească temeinic înainte de a ieși din case.

A înghețat parbrizul. Preferam să fie zăpadă. Dar deocamdată avem frig. Minus 11 grade„, a declarat o femeie pentru sursa citată. Un alt localnic a remarcat diferența față de anul trecut, când iarna a fost mult mai blândă și lipsită de ger. Temperaturile scăzute au afectat inclusiv animalele de companie, un bărbat ieșit la plimbare cu un cățel explicând că și patrupedele au nevoie de protecție suplimentară împotriva frigului tăios.

Situația a fost similară și la Toplița, unde întreaga localitate a fost acoperită de fumul hornurilor încă de la primele ore ale dimineții. O localnică a povestit că a fost nevoită să facă focul în centrala pe lemne de la ora șase dimineața: „Chiar s-a simțit că s-a răcit. Asta e iarna, n-avem ce face, asta e iarna la Toplița„. Deși temperaturile actuale sunt extrem de scăzute, vârstnicii își amintesc cu nostalgie de iernile de altădată, când gerul atingea și -40 de grade Celsius.

În timp ce în Harghita gerul a fost principala problemă, în Mehedinți, la Obârșia Cloșani, zăpada a creat troiene uriașe. Circulația pe drumurile din zonă s-a desfășurat cu dificultate, fiind necesară intervenția utilajelor de deszăpezire ca antemergător. Probleme au apărut și pe Transfăgărășan, în zona Vidraru, unde traficul a fost restricționat temporar pentru îndepărtarea arborilor căzuți pe carosabil din cauza greutății zăpezii și a vântului.

Meteorologii au emis un cod galben de viscol valabil până mâine pentru Moldova și zonele montane, unde rafalele de vânt pot atinge viteze de 120 km/h la altitudini mari. Conform specialiștilor, vremea va rămâne deosebit de rece până după Revelion, când sunt prognozate noi ninsori.