

O înregistrare video publicată pe un grup de Facebook, dedicat în special comunității polițiștilor, a devenit un exemplu de conduită preventivă și civilizată pentru șoferii opriți în trafic. Materialul, preluat de publicația Adevărul, ilustrează modul în care atitudinea unui conducător auto poate influența decizia agentului constatator între aplicarea unei amenzi drastice sau acordarea unui simplu avertisment.
În imagini este surprins momentul în care un bărbat, tras pe dreapta pentru că a depășit limita legală de viteză, adoptă un comportament extrem de cooperant. Acesta își asumă imediat fapta, furnizează documentele necesare fără obiecții și menține un ton calm, presărat chiar cu mici glume, pe parcursul celor câteva minute cât a durat întocmirea actelor.
Efectul acestei atitudini a fost unul favorabil pentru șofer. La finalul interacțiunii, polițistul a ales să aplice sancțiunea minimă permisă de lege pentru abaterea respectivă: 4 puncte de penalizare și avertisment scris, fără a impune plata unei amenzi contravenționale. Conducătorul auto a încheiat dialogul mulțumindu-i agentului pentru modul în care a gestionat situația.
Postarea este însoțită de un text explicativ care subliniază că politețea nu este doar o dovadă de educație, ci și o strategie eficientă în raport cu autoritățile. Autorii mesajului atrag atenția că un limbaj sfidător sau amenințările la adresa polițiștilor nu fac decât să garanteze sancțiuni maxime.
„Știți că mereu am discutat despre problema atitudinii când ești oprit de către polițiști. În timp ce aceia care au un limbaj și un comportament decent, aproape mereu pleacă cu un avertisment în măsura în care norma rutieră incălcată nu este una gravă, cei cu o atitudine sfidătoare aproape mereu pleacă cu o sancțiune consistentă. «Tu știi cine e tata, vrei să dau un telefon, vrei să te dezbrac de hainele alea etc.» nu ajută niciodată. Știu, veți spune că există polițiști care sunt aroganți etc., probabil că sunt. Problema este că tu, ca și conducător auto, poți să reclami atitudinea sa superiorilor lui, polițistul nu te poate reclama nimănui pentru lipsa bunului simț. Nu ajută pe nimeni, cu nimic, comentariile inutile. Nu se schimbă nimic. Ai siguranța că nu ai greșit, menționezi asta pentru a fi consemnat în procesul verbal și te adresezi instantei de judecată. Ați observat cât a durat această interacțiune? 5 minute! Imaginati-vă acum cât ar fi durat dacă discuția pornea de la un altfel de comportament și cum s-ar fi terminat”, se precizează în textul care însoțește clipul devenit viral.