

Trei tineri din județul Argeș au ajuns în arestul poliției, fiind acuzați că au sustras mai multe animale și un atelaj din gospodăria unui vecin. Incidentul a avut loc în localitatea Călinești, iar ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni.
Cercetările au fost demarate de agenții Secției de Poliție Rurală Călinești, după ce autoritățile au fost sesizate în dimineața zilei de 23 noiembrie. Reclamantul, un bărbat în vârstă de 65 de ani din aceeași localitate, a anunțat dispariția mai multor bunuri din propria curte.
Potrivit oamenilor legii, suspecții ar fi plecat din gospodăria victimei cu un cal, o căruță, dar și cu șapte oi. În urma investigațiilor, polițiștii au reușit să recupereze integral prejudiciul, animalele și atelajul fiind restituite proprietarului de drept.
Autorii identificați de polițiști sunt trei bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 30 de ani, domiciliați în comuna Călinești.
Pe baza probelor administrate la dosar, luni, 2 decembrie, cei trei indivizi au fost reținuți pentru 24 de ore. Aceștia urmează să fie prezentați procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunerea de a fi luate măsuri preventive împotriva lor.
Poliția continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pentru a stabili toate circumstanțele faptei. Pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile procesuale și de prezumția de nevinovăție.