Știri TM

Impact FRONTAL între un autoturism și un camion din cauza a ceea ce făcuse ȘOFERUL…

Un accident rutier deosebit de grav a avut loc marți, 28 aprilie, în jurul orei 3:54, pe DN 17, în localitatea Roșu din municipiul Vatra Dornei. Potrivit publicației Crai Nou, un autoturism în care se aflau trei tineri a intrat în coliziune cu un autotren încărcat cu vată minerală, condus de un cetățean polonez în vârstă de 41 de ani.

Impactul a fost unul violent, lăsând în urmă trei victime cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani, toate originare din comuna Poiana Stampei. Primele cercetări efectuate de polițiști arată că vinovat de producerea accidentului ar fi tânărul de 24 de ani aflat la volanul autoturismului. Acesta a pierdut controlul asupra direcției, a pătruns pe contrasens și a izbit frontal autocamionul.

La locul evenimentului au intervenit de urgență pompierii militari din Vatra Dornei și Poiana Stampei, utilizând o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, fiind sprijiniți de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). „Echipajele medicale ajunse la fața locului au găsit trei victime. Două dintre ele erau stabile, policontuzionate și au fost transportate la Spitalul Municipal Vatra Dornei. A treia victimă – pasagerul din dreapta – era încarcerată, politraumatizată și în comă”, a declarat dr. Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al SAJ Suceava.

Starea cea mai gravă a fost raportată în cazul pasagerului de pe scaunul din dreapta față, un tânăr de 20 de ani. Acesta a fost extras cu dificultate dintre fiarele mașinii de către echipele de descarcerare și transferat de urgență către Spitalul Județean Suceava, fiind preluat pe traseu de un echipaj de terapie intensivă mobilă pentru asistență medicală critică.

Șoferul autoturismului consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan, etilotestul indicând o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a suferit traumatisme ușoare și a rămas sub supraveghere medicală la spitalul din Vatra Dornei, în timp ce al treilea ocupant al mașinii, un tânăr aflat pe bancheta din spate, a scăpat cu răni ușoare la nivelul mâinii.

Polițiștii de la Compartimentul Rutier Vatra Dornei au demarat o anchetă în acest caz. Pe numele conducătorului auto a fost deschis un dosar penal, acesta fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.