Știri TM

Incendiu de proporții în Sectorul 3! Flăcările au cuprins mai multe case, iar o persoană a fost evacuată în stare gravă!

Un incendiu puternic a izbucnit miercuri, 8 octombrie, pe strada Mureșeni din Sector 3 al Capitalei, cuprinzând acoperișurile mai multor locuințe și generând degajări dense de fum vizibile de la distanță.

Flăcările s-au extins rapid la mai multe case din apropiere, existând riscul ca focul să se răspândească și la alte construcții din zonă. Echipajele de intervenție au ajuns prompt la fața locului și au început acțiunile de localizare a incendiului.

„Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari de fum la acoperișul mai multor locuințe, existând pericolul de extindere și la alte construcții învecinate. A fost evacuată o persoană și este în grijă echipajelor SMURD.”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU B-IF).

Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 10 autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, Detașamentul Special de Salvatori și două ambulanțe SMURD.

Persoana evacuată a suferit un atac de panică și a fost preluată de echipajele medicale SMURD. Până în acest moment, nu au fost raportate alte victime.

Pompierii au organizat un dispozitiv circular de intervenție, folosind accesul dinspre străzile Mureșeni și Gheorghe Doja, pentru a permite autospecialelor să acționeze simultan din mai multe direcții.

Autoritățile au anunțat că incendiul a fost localizat în jurul orei prânzului, însă operațiunile de stingere și verificare a zonelor afectate continuă pentru a elimina orice focar ascuns. Cauza izbucnirii incendiului va fi stabilită de specialiștii ISU după încheierea intervenției.