

Pe fondul cererii crescute pentru verdețurile de sezon, echipele Autorității Naționale Fitosanitare au demarat controale stricte în piețele din București. Potrivit datelor publicate de Observator, inspectorii recoltează probe de spanac, ceapă verde și salată pentru a verifica nivelul reziduurilor de pesticide, după ce anul trecut au fost identificate 10 mostre neconforme.
Monitorizarea este esențială în contextul în care unii producători sunt suspectați că utilizează substanțe chimice în mod iresponsabil. În replică, cultivatorii susțin că respectă procedurile legale. „Nu punem mai mult decât trebuie. De exemplu, la roșii, la un kilogram de apă se folosesc patru fiole, adică aproximativ 20 de grame, pentru 400 de fire de roșii. Respectăm legea, nici nu vrem să greșim, nici să mințim. Suntem oameni religioși, facem treabă curată”, a declarat un legumicultor pentru sursa citată.
În timpul verificărilor, inspectorii au descoperit și nereguli privind trasabilitatea produselor. Într-un caz documentat de echipa Observator, un vânzător nu a putut justifica prin acte originea românească a roșiilor scoase la vânzare. Dialogul dintre inspector și comerciant a scos la iveală faptul că legumele nu figurau în carnetul de comercializare, deși acesta susținea că au fost plantate în ianuarie. În acest context, Autoritatea Fitosanitară a sesizat Direcția Agricolă.
Provocările majore rămân însă costurile de producție pentru legumele timpurii, care se reflectă în prețul de la tarabă. Gigi Gheorghiţă, un fermier din Izbiceni care a scos deja pe piață roșii după ce a plantat în luna decembrie, a explicat eforturile financiare depuse pentru încălzire.
„Noi avem încălzire pe cărbune şi în cele mai friguroase nopţi am folosit şi tunuri pe motorină, care motorina fiind mai scumpă anul trecut s-a cunoscut o pierdere mai mare. Undeva la 10.000 de euro cel puţin pentru încălzirea unui solar de 10 ari. Am ajuns să consumăm undeva la 7-800 de kilograme pe noapte de cărbune. Aproape de 2.000 de lei”, a precizat Gigi Gheorghiţă. Estimările indică faptul că prețurile pentru aceste produse ar putea scădea începând cu luna viitoare.