Știri TM

INTERZIS să faci asta pe 1 noiembrie 2025! E Sâmbăta Morților și atragi necazul în casă

Credincioșii ortodocși marchează sâmbătă, 1 noiembrie 2025, ziua de pomenire a celor adormiți, cunoscută în tradiția populară drept „Sâmbăta Morților” sau „Moșii de toamnă”. Această sărbătoare, care are loc în prima sâmbătă din luna noiembrie, este dedicată rugăciunilor și obiceiurilor specifice pentru cinstirea memoriei celor trecuți la cele veșnice.

Potrivit tradiției creștin-ortodoxe, sâmbăta este rânduită pentru pomenirea morților, fiind ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a stat cu trupul în mormânt, în timp ce cu sufletul s-a pogorât la iad pentru a-i elibera pe cei drepți.

În credința populară se consideră că în această zi sufletele celor decedați se apropie de cei vii, motiv pentru care se acordă o importanță deosebită rugăciunilor, curățării mormintelor și împărțirii de pomană.

Astfel, credincioșii sunt îndemnați să participe la slujba de pomenire de la biserică, unde aduc flori, lumânări și alimente pentru a fi sfințite și apoi împărțite ca pomană celor nevoiași. De asemenea, este un prilej pentru a merge la cimitir, a curăța mormintele și a aprinde lumânări pentru cei adormiți.

Tradiția populară asociază Sâmbăta Morților și cu o serie de interdicții, menite să arate respect față de cei plecați și să ferească gospodăria de necazuri. Se spune că în această zi nu este bine să se facă treburi grele în casă, să se măture sau să se ducă gunoiul. Totodată, se evită certurile și se recomandă ca pomana oferită să nu constea în lucruri vechi.