

Guvernul a oficializat acordarea primei de carieră didactică de 1.500 de lei net, fondurile urmând să fie distribuite beneficiarilor începând cu luna mai a acestui an. Măsura, adoptată prin ordonanță de urgență, vizează cadrele didactice și personalul didactic auxiliar aflat în activitate, atât din învățământul preuniversitar, cât și din cel universitar de stat, scrie Ziar Obiectiv.
Finanțarea acestui sprijin financiar este asigurată prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, bugetul total estimat pentru această inițiativă fiind de aproximativ 413,7 milioane de lei. Deși cadrele didactice vor primi acești bani, personalul nedidactic a fost exclus de pe lista beneficiarilor. Decizia a fost impusă de Comisia Europeană, care a respins finanțarea pentru această categorie, invocând neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate necesare pentru fondurile europene.
Regulile de utilizare a sumelor sunt stricte, profesorii fiind obligați să aloce cel puțin 65% din bani (minimum 975 de lei) pentru cursuri de formare profesională acreditate. Restul sumei poate fi folosit pentru dispozitive electronice, cărți de specialitate sau alte materiale necesare procesului educațional. Banii vor fi virați pe suport electronic, cardurile fiind distribuite prin intermediul Poștei Române.
Conform comunicatului emis de Guvernul României, măsura vizează: „participarea la cursuri de pregătire profesională, achiziţia de cărţi de specialitate şi alte categorii de cheltuieli asimilate acestora, precum şi alte categorii de cheltuieli necesare derulării actului educaţional, pentru personalul din învăţământul preuniversitar de stat, respectiv cadrele didactice, didactice auxiliare (…) pentru personalul didactic având gradul didactic de conferenţiar, şef de lucrări/lector şi asistent universitar, precum şi pentru personalul didactic auxiliar, din sistemul de învăţământ universitar de stat, aflat în activitate”.
Adoptarea proiectului a fost temporar întârziată de absența avizului de la Consiliul Legislativ. Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, a explicat importanța deblocării acestui act pentru a evita vulnerabilitățile constituționale.
„O să vă rog să-mi permiteți să-mi exprim speranța ca până mâine dimineață la 8:30, Consiliul legislativ (CL) ne va da avizarea necesară, care nu a fost dată astăzi, ca să putem adopta acest proiect. (…) E vorba de a modifica ordonanța 58 pentru a putea oferi primele respective din bani europeni. Avem modificare de program, avem banii puși deoparte, avem tout ce ne trebuie ca sa putem da profesorilor cei 1500 de lei”, a declarat Dragoș Pîslaru.
De asemenea, ministrul a făcut referire și la alte reforme din PNRR, precum cea a terenurilor agricole, care se confruntă cu aceleași blocaje administrative: „Sperăm în înțelepciunea și sprijinul colegilor de la CL să ne poată da aceste avize pana mâine dimineață la 8:30”, a completat acesta, menționând implicarea vicepremierului Tanczos Barna în deblocarea proiectelor.
Contextul politic rămâne unul tensionat, Guvernul condus de Ilie Bolojan confruntându-se cu o moțiune de cenzură inițiată de opoziție. În acest sens, premierul a solicitat parlamentarilor PNL să adopte strategia „prezent, nu votez” la ședința de vot programată pentru ziua de marți. Pentru următorul ciclu școlar (2025-2026), termenul limită pentru utilizarea fondurilor a fost stabilit pentru finalul lunii august 2026 în preuniversitar, respectiv finalul lunii septembrie 2026 pentru învățământul superior.