O problemă juridică frecventă în România îi vizează pe cetățenii care locuiesc în casa părinților perioade îndelungate fără a deține acte de proprietate. Deși situația oferă o stabilitate aparentă, legislația în vigoare face o distincție clară între dreptul de folosință și cel de proprietate, avertizează Redacția.ro.
Conform normelor juridice, copiii care stau în locuința părinților nu dobândesc automat drepturi asupra imobilului, indiferent de durata șederii sau de contribuțiile la întreținerea casei. Atât timp cât părinții sunt titularii actelor, aceștia au controlul deplin și pot decide unilateral să vândă proprietatea, să o doneze sau să o lase moștenire prin testament unei alte persoane, fără ca descendenții să poată bloca aceste demersuri.
Instabilitatea acestei situații devine evidentă mai ales după decesul părinților, în momentul deschiderii succesiunii. Dacă există mai mulți moștenitori, casa devine bun comun, iar cel care a locuit acolo nu primește o cotă mai mare în absența unor prevederi testamentare specifice. În caz de neînțelegeri, ceilalți moștenitori pot solicita partajul, ceea ce poate duce la vânzarea imobilului și evacuarea locatarului actual.
O dificultate suplimentară apare în cazul investițiilor făcute de copii în renovarea sau extinderea casei. Aceste cheltuieli nu conferă drept de proprietate. Deși legea permite solicitarea unor compensații financiare pentru sumele investite, acest proces necesită dovezi solide și, de cele mai multe ori, acțiuni în instanță împotriva celorlalți moștenitori.
Pentru a evita pierderea locuinței, specialiștii recomandă clarificarea statutului juridic încă din timpul vieții părinților. Există mai multe instrumente legale disponibile, precum:
Lipsa succesiunii dezbătute imediat după decesul proprietarilor blochează orice posibilitate de vânzare sau modificare legală a imobilului și amplifică riscul de conflicte familiale. Juriștii subliniază că simpla locuire, oricât de lungă, nu transformă un locatar în proprietar, excepțiile precum uzucapiunea fiind foarte rare și greu de dovedit în instanță.