

Un grav accident feroviar a avut loc duminică în județul Suceava, unde un autoturism a fost lovit de tren la o trecere la nivel cu calea ferată. Incidentul s-a petrecut în localitatea Trei Movile, comuna Șcheia, iar șoferul mașinii a fost rănit grav și a rămas încarcerat.
La fața locului a fost necesară o intervenție complexă a echipajelor de urgență. Au fost mobilizate două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava.
Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, victima era conștientă în momentul sosirii salvatorilor. „În interiorul maşinii a rămas încarcerată o persoană. Aceasta este conştientă, cu multiple traumatisme, iar pompierii militari lucrează pentru extragerea ei”, au comunicat reprezentanții ISU.
După ce pompierii au reușit să îl extragă pe bărbat dintre fiarele contorsionate ale mașinii, acesta a primit primele îngrijiri medicale la locul accidentului. Ulterior, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava pentru investigații amănunțite și tratament de specialitate.