

Un accident rutier grav a avut loc în noaptea trecută pe Drumul Expres Pitești – Craiova, după ce un TIR a lovit în plin un autoturism oprit pe marginea drumului din cauza unei defecțiuni. Șoferul mașinii ar fi tras pe dreapta după ce vehiculul s-a stricat, însă șoferul TIR-ului nu a observat autoturismul și a lovit puternic. Din fericire, nu au fost raportate victime, însă pagubele materiale sunt semnificative.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a transmis un mesaj important pentru șoferi care circulă pe DEx 12, Craiova-Pitești: „În cazul în care constatați o problemă tehnică la autovehicul și nu puteți ajunge până la o parcare amenajată, opriți mașina cât mai aproape de parapetele laterale, evitând zonele podurilor. Porniți luminile de avarie și montați triunghiul reflectorizant la o distanță de minimum 100 de metri față de vehicul.”
De asemenea, toate persoanele trebuie să părăsească autovehiculul și partea carosabilă, deplasându-se în spatele parapetului metalic cât mai rapid, evitând să stea în apropierea mașinii defecte. Abia după ce aceste măsuri sunt respectate, se recomandă contactarea firmelor specializate de asistență rutieră.
Imaginile de la fața locului arată un autoturism complet distrus, transformat într-un morman de fiare, după impactul cu autocamionul. Din fericire, în momentul accidentului, în mașina oprită nu se aflau persoane.
„Viața are prioritate!” este mesajul transmis de DRDP Craiova pentru toți participanții la trafic.