Știri TM

MESAJUL cumprunt trimis de tată înainte de a intra cu mașina în…

O tragedie produsă pe DN 52, între localitățile Alexandria și Furculești, scoate la iveală detalii cutremurătoare despre motivația din spatele unui accident rutier devastator. Un bărbat în vârstă de 34 de ani, identificat sub numele de Ionuț, și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina pe contrasens, într-un gest care pare să fi fost premeditat.

Potrivit informațiilor publicate de Cancan, ancheta indică faptul că bărbatul și-a luat fiica de 5 ani în autoturism și a provocat intenționat coliziunea frontală cu un alt vehicul. La volanul celei de-a doua mașini se afla o femeie de 41 de ani, de profesie medic rezident, care a rămas încarcerată în urma impactului puternic. Salvatorii au intervenit de urgență pentru a o extrage dintre fiarele contorsionate.

Martorii sosiți la locul accidentului au descoperit o scenă dezolantă: fetița de 5 ani se afla în zona picioarelor scaunului din dreapta față, fiind extrem de speriată și strigând după mama sa. Deși tatăl ei a murit pe loc, minora a reușit să supraviețuiască impactului violent produs în jurul orei 23:10.

Anchetatorii au stabilit că, înainte de a urca la volan, bărbatul ar fi avut un conflict aprins cu fosta sa soție. Acesta ar fi plecat de acasă cu fetița, transmițându-i ulterior femeii mesaje de amenințare prin care o anunța că nu își va mai vedea niciodată copilul. Mesajul de adio ar fi fost trimis cu aproximativ o oră înainte de impactul fatal.

„Ți-am zis să nu îmi iei copilul că nu pot trăi fără el. Acum să să te văd cum trăiești tu fără fetiță”, i-ar fi scris bărbatul fostei sale partenere, conform sursei citate. Gestul extrem ar fi fost motivat de refuzul bărbatului de a accepta despărțirea și situația custodiei copilului. În timp ce bărbatul a decedat, fiica sa și medicul aflat în cealaltă mașină au primit îngrijiri medicale, supraviețuind coliziunii de pe drumul național.