

Autoritățile din Giurgiu au început un proces amplu de inventariere a mormintelor din cimitirele administrate de municipalitate, pe fondul unei crize acute de spațiu pentru noi înhumări. Conform reprezentanților instituției, locurile de veci care aparțin unor persoane care nu au mai plătit taxele de concesiune sau care au fost lăsate în paragină ar putea fi retrase și redistribuite.
„În municipiu a fost constatată o lipsă a locurilor de veci pentru noi atribuiri și pentru că sunt situații în care după o perioadă de doi- trei ani și uneori chiar 10 sau 20 de ani nimeni nu a venit să mai îngrijească mormintele sau să achite taxele de concesiune, am demarat procedura de inventariere a locurilor de veci”, a explicat George Țigănilă, șeful Administrației Cimitirelor Giurgiu, într-o declarație acordată pentru AGERPRES, citată de publicația PS News.
Acesta a precizat că procedura implică trimiterea unor notificări scrise către urmașii celor decedați. În situația în care nu se primește niciun răspuns, administrația este obligată să realoce suprafețele respective. În astfel de cazuri, protocolul prevede deshumarea osemintelor, întocmirea documentației necesare și transferul rămășițelor către osuarul central situat în cimitirul Sfântul Gheorghe Nou.
Directorul instituției a menționat că au existat situații variate în timpul acestui proces: „Au fost și cazuri de persoane care numai locuiesc în Giurgiu și ne-au spus că cedează locul de veci pentru alte persoane, iar în această situație, am dus rămășițele la osoar, dar au fost și cazuri în care urmașii au spus că au la osoar rămășițe ale bunicilor sau străbunicilor și le-au solicitat pentru a le înhuma alături de ei”. În prezent, cimitirele publice din oraș nu mai dispun de spații libere, fiind păstrate doar câteva locuri destinate exclusiv situațiilor de urgență.
În municipiul Giurgiu funcționează trei cimitire de stat, care însumează aproximativ 40.000 de locuri de veci. Recent, pentru a decongestiona situația, Consiliul Local a dat undă verde pentru concesionarea unui teren în vederea amenajării unui nou cimitir privat, cu o capacitate estimată la 3.000 de locuri. Deși în localitate mai există un astfel de spațiu administrat privat, localnicii evită să îl utilizeze din cauza costurilor ridicate ale taxelor.