La o săptămână după Învierea Domnului, comunitățile din regiunea Moldovei și din Republica Moldova celebrează Paștele Blajinilor, o sărbătoare cu rădăcini precreștine dedicată memoriei celor adormiți. Spre deosebire de Transilvania sau Banat, unde „Ziua Morților” are loc pe 1 noiembrie, în estul țării această tradiție se desfășoară în lunea de după Duminica Tomii, având uneori o durată de câteva zile.
Conform unei legende vechi publicate în „Glasul Bucovinei” în anul 1928, „blajinii” ar fi fost locuitorii unui sat foarte izolat care, deși creștini, nu știau când să sărbătorească Paștele. Aceștia aflau data Marii Sărbători doar atunci când cojile de ouă roșii, aruncate pe râu de creștinii dintr-un oraș din amonte, ajungeau în dreptul așezării lor, după un drum de o săptămână.
„La o depărtare destul de mare de satul acesta, către izvorul râului, se afla însă un orăşel, ai cărui locuitori erau mai de multă vreme într-ale credinţei şi învăţaţi în tainele religiei lui Hristos, poate chiar de pe timpul Sfinţilor Apostoli. Ca să poată fi de folos şi fraţilor lor care locuiau la o depărtare aşa de mare pe apa aceluiaşi râu, creştinii din acest orăşel, după ce ciocneau şi mâncau ouă roşii, ca de obicei în ziua Paştelor, aruncau cojile în apa râului. Cojile acestea ajungeau după o săptămână prin dreptul satului izolat şi depărtat de lumea creştină şi astfel înţelegeau şi „blajinii” noştri că trebuie să serbeze Paştele”, relata publicația menționată, citată de Adevărul.
Etnologii îi descriu pe blajini ca fiind entități mitice, simboluri ale strămoșilor, care ar locui la granița dintre lumi, pe malurile Apei Sâmbetei. Ion Ghinoiu arăta că aceștia sunt portretizați ca fiind oameni de statură mică, evlavioși și blânzi, care se roagă constant pentru cei vii.
În volumul „Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești”, Romulus Antonescu precizează: „Sunt oameni caracterizați prin bunătate și foarte evlavioși, despre care se crede că ar trăi la marginea pământului; sunt puși în legătură cu sărbătorirea Sfintelor Paști, pentru blajini aceasta căzând întotdeauna în lunea de după Duminica Tomii, aceasta din urmă situându-se la o săptămână după Duminica Paștelui; sunt cunoscuți și sub denumirea de Rohmani, Rocmani și Rogmani”.
Denumirea de „blajin” provine din limba slavă, semnificând o persoană blândă sau fericită. Legendele populare îi consideră uneori urmași ai lui Set, fiul lui Adam, descriindu-i ca pe un popor pașnic. Ion Ghinoiu menționa în Dicționarul de mitologie românească faptul că aceștia duc o viață de asceză, bărbații întâlnindu-se cu femeile o singură dată pe an, chiar de Paștele Blajinilor.
Tradiția implică vizite la cimitir, unde familiile întind mese festive, bocesc și oferă pomeni. „Creştinii din Basarabia explică acest obicei destul de frumos, zicând: «Noi — ca vii — am sărbătorit Sf. Paşti timp de trei zile cu multă bucurie şi veselie şi ne-am înfruptat cu prisosinţă din toate bunătăţile, întreaga Săptămână Luminată. Şi acum, cu dreptul, se cuvine ca măcar la începutul săptămânii a doua după Paşti să ne aducem aminte şi de cei morţi, ca să facă şi ei Paştele»”, nota „Glasul Bucovinei” în urmă cu un secol.
Deși nu este o sărbătoare cu o rânduială bisericească strictă, Paștele Blajinilor rămâne o verigă importantă între lumea reală și cea spirituală, fiind marcat prin acte de caritate și comuniune în familie. În trecut, în Bucovina, femeile organizau mese în aer liber cu produse tradiționale, considerându-se că resturile rămase erau destinate hranei celor trecuți în neființă.