Sărbătoarea Floriilor, care marchează intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, readuce în atenția credincioșilor ortodocși simbolistica ramurilor verzi folosite în timpul procesiunilor. Deși în România tradiția a impus folosirea salciei din motive climatice, în ultima perioadă se observă o revenire a interesului pentru ramurile de finic, planta originală menționată în textele sfinte, scrie Gândul.ro, citând o documentare realizată de Click.
Semnificațiile teologice ale acestor plante au fost detaliate de reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, care explică faptul că finicul era, încă din Antichitate, un simbol al succesului militar și al rezistenței.
„Ramurile de finic constituiau în Antichitate un simbol al biruinței, acordat învingătorilor. Prin utilizarea lor la Intrarea Domnului în Ierusalim, au căpătat și semnificația de simbol al biruinței asupra morții concretizată ulterior prin Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Ramurile de finic sau de salcie sunt și un însemn al sosirii primăverii, al renașterii întregii creații după perioada mohorâtă a iernii. Aceste ramuri binecuvântate sunt păstrate ulterior în casele credincioșilor, fiind așezate la loc de cinste, în apropierea icoanelor sau la intrarea în locuință”, a declarat părintele Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, pentru sursa citată.
În timp ce finicul este asociat cu vitalitatea și regalitatea, având o durată de viață ce poate depăși două secole, salcia aduce o completare spirituală prin prisma atitudinii sale fizice, fiind un simbol al modestiei.
Preotul Ionuț Bărbulescu, parohul bisericii „Bucur Ciobanul” din Capitală, a explicat diferențele simbolice dintre cele două plante utilizate în cadrul pelerinajelor.
„Ramurile de finic se sfințesc cu prilejul prăznuirii Intrării Mântuitorului Hristos în cetatea Ierusalimului și sunt purtate de către credincioși în pelerinaje. După încheierea procesiunii sunt păstrate la loc de cinste în casele și în bisericile noastre, atât în amintirea momentului în care Mântuitorul a fost întâmpinat cu mare bucurie de către locuitorii cetății Ierusalimului, cât și datorită semnificațiilor lui deosebite. Ele simbolizează biruința vieții asupra morții, arborele de finic fiind deosebit de rezistent. El ajunge și la peste 200 de ani. De aceea în Roma antică exista obiceiul ca învingătorii în lupte să fie cinstiți, când se întorceau din războaie, prin procesiuni triumfale și prin întâmpinarea, de către locuitorii cetăților, cu ramuri de finic în mâini. Astfel, locuitorii Ierusalimului care L-au întâmpinat cu ramuri de finic pe Mântuitorul Hristos, au vestit învierea Sa și faptul că avea să fie biruitor asupra morții prin Jertfa Sa de pe Sfânta Cruce. Crenguțele de salcie simbolizează, prin forma lor, pocăința, umilința, smerenia, virtuți pe care noi, creștinii, le dobândim pe parcursul postului și nu numai; virtuți care ne împodobesc sufletele pentru a deveni vrednici să-L primim pe Mântuitorul Hristos în gândurile și în inimile noastre și ne ajută să ne bucurăm cum se cuvine de slăvita Sa înviere”, a precizat preotul Ionuț Bărbulescu.
Tradiția biblică amintește că, la intrarea în Ierusalim, mulțimea a așternut ramuri de finic pe drumul parcurs de Iisus, recunoscându-i astfel autoritatea și victoria spirituală. În prezent, ambele variante sunt considerate de Biserică drept simboluri legitime ale bucuriei primăverii și ale pregătirii sufletești pentru Săptămâna Patimilor.