

O adolescentă de 17 ani, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara, a murit la spital după ce ar fi ingerat fructele unei plante ornamentale. Tragedia, petrecută la scurt timp după internare, a ridicat suspiciuni privind un act suicidal, pe fondul unei depresii de care fata ar fi suferit încă din timpul pandemiei, conform informațiilor publicate de Kanal D.
Pacienta a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” sâmbătă seara, pe 9 noiembrie, prezentând simptome extrem de grave. Medicii au depus eforturi considerabile pentru a o salva, însă organismul tinerei a cedat după câteva ore de la internare.
„În data de 9 noiembrie, în jurul orei 19.30, se prezintă la urgențe o fetiță în vârstă de 17 ani, cu stare gravă, cu brahicardie severă, convulsii. La ora 20:20, pacienta prezintă stop cardio respirator. A fost resuscitată, dar s-a păstrat starea gravă cu instabilitate hemodinamică. A fost solicitată o echipă multidisciplinară de suport de la Institutul de Boli Cardiovasculare, însă, în ciuda tuturor eforturilor, decesul a fost declarat la 2.55, în data de 10 noiembrie. Familia spune că fetița ar fi ingerat niște fructe de la o plantă ornamentală”, au declarat reprezentanții Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.
În paralel cu ancheta privind decesul elevei, la Liceul „Grigore Moisil” a fost semnalată o situație neobișnuită legată de un miros persistent în sălile de clasă. Mai mulți părinți s-au plâns că micuții au acuzat stări de rău din cauza emanțiilor dintr-o clădire a unității de învățământ.
„În clădirea gimnaziului este un miros persistent de medicament sau ceva asemănător care le provoacă dureri de cap și vomă la copii. Am sesizat conducerea școlii, la unele clase „mai influente” probabil s-a igienizat și zugrăvit, la altele îi mai mută pe copii în săli libere. Curios e că fix ieri a fost chemat ISU. Nu e toxic sau inflamabil, dar miroase ceva”, a mărturisit mama unui elev pentru publicația locală opiniatimisoarei.ro. Echipajele CBRN ale pompierilor au efectuat verificări la fața locului, însă măsurătorile nu au indicat substanțe periculoase în aer.
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Timiș a reacționat oficial, confirmând că principala ipoteză în cazul elevei de 17 ani este suicidul. Instituția a transmis un mesaj de condoleanțe și a subliniat necesitatea monitorizării atente a echilibrului emoțional al elevilor.
„Inspectoratul Școlar Județean Timiș își exprimă profundul regret față de tragicul eveniment. Din informațiile transmise instituției noastre, o elevă din clasa a XII-a de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara s-a stins din viață, vestea fiind anunțată dirigintei de către mama elevei. Din discuțiile purtate cu reprezentanții Spitalului de Copii din Timișoara, a reieșit faptul că este vorba despre faptul că fata și-ar fi luat viața, fără ca alte detalii să fie comunicate până la acest moment”, au transmis reprezentanții IȘJ Timiș.
Reprezentanții educației din județ au solicitat cadrelor didactice să prioritizeze sănătatea mintală a tinerilor în detrimentul performanței academice rigide. „Astăzi, comunitatea noastră educațională trăiește o durere profundă… E mai important să-i ținem în viață decât să-i încărcăm cu informații. Să-i trimitem în societate echilibrați emoțional, încrezători, nu doar „bine pregătiți”.(…) E timpul să-i salvăm de tăcerile lor. E timpul să fim mai aproape — cu inima, nu doar cu mintea”, se mai arată în apelul lansat de inspectorat către școli.
Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită cu certitudine de către Institutul de Medicină Legală, unde trupul neînsuflețit a fost transportat pentru necropsie.