Știri TM

O șoferiță a LOVIT în plin o adolescentă pe trecere, însă REACȚIA ei ulterioară…

O cameră de supraveghere din județul Timiș a surprins momentele dramatice în care două adolescente, angajate în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea de pietoni, sunt lovite de un autoturism. Potrivit imaginilor, tinerele trecuseră deja de jumătatea drumului când au fost spulberate de o mașină care nu a schițat nicio manevră de evitare, informează Observator News.

Dacă una dintre fete a reușit să se ferească în ultima secundă, a doua a fost izbită violent și proiectată pe marginea carosabilului. Accidentul s-a produs chiar în fața unei unități de învățământ. La volan se afla o femeie de 38 de ani, care le-a explicat polițiștilor că vizibilitatea i-a fost afectată de lumina soarelui și nu le-a observat pe cele două minore.

După impact, șoferița a coborât de la volan și, într-o tentativă neinspirată de a acorda ajutor, a manipulat brusc corpul victimei, provocându-i acesteia o lovitură suplimentară la nivelul capului prin contactul cu asfaltul. În mașina implicată în accident se aflau și doi copii, pasageri pe bancheta din spate.

Victima în vârstă de 16 ani a fost transportată de urgență la spital, unde medicii au constatat răni grave. „S-au efectuat investigaţii de specialitate: gât, cap, coloana, torace și abdomen care au prezentat modificări multiple, fracturi la nivelul bazinului precum și la nivelul vertebrei”, a declarat Iulia Bagiu, medic în cadrul Spitalului de Copii.

Specialiștii trag un semnal de alarmă cu privire la modul în care se intervine în cazul accidentelor rutiere, subliniind că victima nu trebuie mișcată până la sosirea echipajelor medicale pentru a nu agrava leziunile interne sau ale coloanei. „Există riscul să-i agravezi leziunile care au fost produse în impactul inițial, mai ales la cele de colană cervicală, la leziuni de organe interne”, a precizat Mihai Grecu, şeful UPU de la Spitalul Judeţean Timişoara.

În urma incidentului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că șoferița nu consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.