Știri TM

O șoferiță a plonjat cu mașina de pe un pod după ce gardul…

O tragedie s-a produs la intrarea în municipiul Iași, pe Pasarela Socola, unde o femeie în vârstă de 52 de ani și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a căzut în gol de la o înălțime de aproximativ 8 metri. Potrivit primelor informații publicate de Observator News, incidentul a avut loc în momentul în care șoferița ar fi încercat să schimbe banda de circulație fără să se asigure corespunzător.

Conducătorul autocamionului implicat în coliziune a explicat că evenimentul s-a produs fulgerător, fără a mai putea evita impactul. „Brusc mi-a apărut maşina pe partea stângă a mea, pe banda doi şi a luat dreapta”, a declarat șoferul de TIR, care a claxonat în încercarea de a avertiza victima.

În urma coliziunii, mașina a lovit gardul de protecție al pasarelei, care era extrem de deteriorat de rugină, și a plonjat de pe pod. Un martor aflat în apropierea locului unde s-a prăbușit vehiculul a descris momentele de groază: „Eram afară, îmi întindeam hainele şi am văzut că zboară ceva de sus. Când am văzut, o maşină. Am auzit impactul de la distanţă şi am fugit repede în casă să sun la 112”.

Echipele de intervenție sosite la fața locului au găsit-o pe femeie inconștientă și încarcerată în resturile mașinii deformate de impactul violent cu solul. Deși medicii au încercat să o resusciteze, manevrele nu au avut succes. „După efectuarea manevrelor de descarcere şi acordarea primului ajutor, victima intrând în stop cardio-respirator, a fost declarat decesul”, a precizat Marius Plugaru, purtător de cuvânt al ISU Iași.

Tragedia ridică semne de întrebare asupra stării de degradare a infrastructurii, având în vedere că pasarela nu era prevăzută cu parapete de siguranță rezistente, iar gardul metalic existent a cedat imediat. Mai mult, sub pasarelă se află o zonă unde adesea se joacă copiii, însă, din fericire, nicio altă persoană nu se afla acolo în momentul accidentului.

Pasarela Socola ar fi trebuit să intre într-un proces de reabilitare încă din anul 2023. Deși există un proiect care prevede extinderea la cinci benzi și separarea traficului greu de cel ușor, modernizarea a fost blocată de dificultățile tehnice privind amenajarea unei rute alternative peste liniile de cale ferată.