Știri TM

Pensiile mici transformă Paștele într-un coșmar, iar pensionarii sunt obligați să renunțe la…

O nouă inițiativă legislativă propusă în Parlament ar putea simplifica semnificativ interacțiunile conducătorilor auto cu autoritățile. Potrivit unei propuneri de modificare a Codului Rutier, șoferii români ar putea fi scutiți de obligativitatea de a prezenta fizic permisul de conducere și certificatul de înmatriculare în cazul unui control în trafic, informează Știrile Kanal D.

Conform proiectului de lege, verificarea documentelor de către polițiști s-ar putea face prin interogarea bazei de date a Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, fără a mai fi necesară posesia fizică a actelor. Această măsură vizează modernizarea sistemului și reducerea sancțiunilor aplicate șoferilor care, deși dețin documente valabile, le uită acasă.

În prezent, legislația în vigoare obligă conducătorii auto să aibă asupra lor permisul de conducere, certificatul de înmatriculare și polița RCA. Nerespectarea acestei prevederi atrage amenzi cuprinse între 990 și 1.320 de lei, la care se adaugă între 6 și 8 puncte de penalizare.

Inițiatorii proiectului susțin că, în era digitalizării, agentul de poliție are pârghiile necesare pentru a confirma identitatea și statutul de șofer al unei persoane în timp real. Totuși, facilitatea s-ar aplica exclusiv pe teritoriul României, deoarece reglementările internaționale impun în continuare deținerea documentelor în format fizic pentru deplasările în afara granițelor țării.

Dacă propunerea va trece de toate etapele legislative și va fi promulgată, România s-ar alătura altor state europene care au implementat deja verificarea digitală a documentelor auto. Totuși, până la intrarea în vigoare a noilor reguli, obligativitatea prezentării actelor în format fizic rămâne valabilă.