Știri TM

Pensionarii din București primesc între 100 și 500 de lei în plus la pensie! Vezi dacă te numeri printre norocoși!

Pensionarii din București care au depus cereri pentru Mica Recalculare pot primi între 100 și 500 de lei în plus la pensie, în urma revizuirii dosarelor. La nivel național, peste 220.000 de dosare au fost înregistrate, iar mai mult de jumătate au fost deja soluționate.

Directorul executiv adjunct al Casei de Pensii a Municipiului București, Mariana Șerbănescu, a explicat că există două categorii de dosare: cele depuse anterior, care sunt prelucrate din oficiu, și cele depuse după 1 septembrie, când unii pensionari nu au reușit să obțină adeverințele necesare de la angajatori sau arhive.

„Sunt două categorii, sunt cei care le aveau deja depuse la dosar și acelea sunt prelucrate din oficiu și sunt cei care le-au depus după data de 1 septembrie, practic, nu au reușit să obțină adeverințele de angajator sau de la deținătorul de arhive”, a declarat Mariana Șerbănescu pentru Pro TV.

„Noi le prelucrăm în funcție de numărul de dosar, cronologic. Dacă erau la dosar primesc retroactiv de la 1 septembrie, cei care le-au adus ulterior, în luna iunie, primesc în luna următoare depunerii cererii.”

Peste 220.000 de dosare au fost puse în lucru la Casele de Pensii din întreaga țară, iar acestea sunt procesate strict în ordine cronologică.

„Dosarele se procesează strict cronologic. Cei care au avut documentele depuse la dosar beneficiază retroactiv, începând cu 1 septembrie. Pentru restul, sumele se acordă începând cu luna imediat următoare depunerii cererii”, a adăugat directorul adjunct.

În prezent, peste 660.000 de pensionari așteaptă o majorare a pensiei, iar estimările oficiale indică creșteri cuprinse între 100 și 500 de lei.