

O fetiță de 8 ani și un băiat de 4 ani au fost găsiți morți, sâmbătă seară, într-o baltă de la marginea comunei Vinderei, din județul Vaslui. Cei doi copii, care nu erau frați, dispăruseră de acasă cu câteva ore înainte, iar trupurile lor neînsuflețite au fost descoperite de localnici.
Alarma a fost dată de săteni, care, în timpul căutărilor, au găsit hainele celor doi minori pe malul apei. Apelul la 112 a mobilizat imediat mai multe echipaje medicale la fața locului.
„Doi copii au fost găsiţi înecaţi, fără semne vitale, într-o baltă. Este vorba de un băiat de 4 ani şi o fetiţă de 8 ani, care erau dispăruţi de acasă de la ora 18:30. Copiii nu sunt fraţi şi au fost găsiţi de localnici. Erau dezbrăcaţi, iar hainele erau pe malul apei. Au fost alocate la caz două ambulanţe SAJ B2 din Bârlad şi o ambulanţă ISU cu medic de la Vaslui. Au fost aplicate manevre de resuscitare la ambii copii, dar fără rezultat, aceştia fiind declaraţi decedaţi de medicul aflat la caz”, a declarat Daniel Ungureanu.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia. Criminaliștii au efectuat cercetarea la fața locului, iar prima ipoteză este că minorii au intrat în apă la joacă, nesupravegheați.
Trupurile neînsuflețite ale celor doi copii au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Vaslui, unde medicii legiști vor efectua necropsia pentru a stabili cauza exactă a decesului.