Știri TM

Reacție explozivă în cazul morții doctoriței de 37 de ani! Șeful medicilor rupe tăcerea: „Există un cumul de factori!”

Dragoș Porumb, președintele Colegiului Medicilor, a avut o primă reacție publică după decesul subit al Ștefaniei Szabo, directorul medical al Spitalului Județean Buzău, la vârsta de 37 de ani. În contextul în care moartea tinerei doctorițe face obiectul unei anchete, Porumb a precizat că a așteptat ca lucrurile să se stabilizeze înainte de a comenta: „Nu am postat nimic până acum deoarece am lăsat să se aşeze un pic lucrurile”.

Președintele Colegiului Medicilor a afirmat că această tragedie a scos la iveală „o serie de aspecte sociale” și a semnalat că nu a mai întâlnit până acum „un val de ură atât de mare la adresa corpului medical”.

Dragoș Porumb s-a arătat dezamăgit de faptul că, în ciuda eforturilor depuse de medici, inclusiv de Ștefania Szabo, atenția publicului se îndreaptă spre aspecte superficiale. „Pe semenii noştri îi interesează de ce se îmbracă frumos, de ce se îngrijeşte şi arată bine”, a declarat acesta.

În intervenția sa, Porumb a subliniat și lipsa totală a unei protecții legale pentru cadrele medicale în fața agresiunilor din spațiul public.

„Statul/ Guvernul nu poate face nimic în acest sens, oricine poate scrie orice, poate blama, înjura. (…) Suntem într-un punct în care avem nevoie de ajutorul autorităţilor pentru a repune totul în ordine. Ne trebuie un cadru legal de lucru reglementat prin protocoale şi o lege a malpraxisului”, a transmis președintele Colegiului Medicilor.

Referitor strict la cazul decesului Ștefaniei Szabo, Dragoș Porumb a cerut ca autoritățile competente să fie lăsate să-și desfășoare ancheta, fără a se lansa ipoteze nefondate.

„Ar trebui să lăsăm autorităţile să îşi facă treaba fără a emite ipoteze în necunoştinţă de cauză. Există un cumul de factori care au dus la deces, dar până la definitivarea anchetei nu putem spune nimic”, a mai spus Porumb.