Știri TM

Regula neașteptată pentru Sfânta Lumină: ceremonia din acest an se va schimba TOTAL deoarece…

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim va fi respectată și în acest an, în ciuda contextului tensionat din Orientul Mijlociu. Deși zona veche a orașului rămâne sub restricții severe din cauza conflictului armat izbucnit la finalul lunii februarie între Israel, SUA și Iran, autoritățile au facilitat un culoar special de zbor pentru delegația română.

Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele Meiu, a explicat pentru Agenția Basilica că transportul va fi posibil datorită demersurilor diplomatice. „Datorită intervenției Ambasadei României în Israel am primit și noi un culoar de zbor din partea Ministerului de Externe israelian, de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, în Sâmbăta Mare. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, vom veni cu o cursă specială de la Tel Aviv, la București, cu Sfânta Lumină”, a precizat acesta, conform informațiilor publicate de Libertatea.

Din cauza stării de război, ceremonia de la Biserica Sfântului Mormânt, programată pentru data de 11 aprilie, se va desfășura după un protocol mult mai restrictiv. Procesiunile publice sunt interzise, iar la eveniment va participa un număr limitat de clerici. „Procesiunea pentru Sfânta Lumină va fi una deosebită anul acesta, deoarece va coborî doar Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea, însoțit de câțiva slujitori”, a detaliat părintele Meiu.

Distribuirea luminii către delegațiile străine, inclusiv cea a României, se va face fie direct din interiorul Sfântului Mormânt, fie de la sediul Patriarhiei din Ierusalim. Ulterior, avionul va decola spre București, purtând flacăra care ajunge neîntrerupt în țara noastră de 17 ani. „Sperăm să nu escaladeze situația și să putem duce la bun sfârșit această frumoasă misiune și mare binecuvântare pentru ortodocșii români”, a mai transmis reprezentantul instituției de cult.

Odată ajunsă pe aeroport, Sfânta Lumină va fi preluată de delegații din toate eparhiile pentru a fi oferită credincioșilor din parohiile de pe teritoriul României și din Republica Moldova. La finalul traseului, aceasta va fi primită oficial la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în cadrul unei ceremonii religioase speciale.