În weekend pe numele unui cetățean român s-a deschis dosar penal. Acesta a încercat să iasă din țară utilizând un pașaport fals. Ba mai mult decât atât individul era căutat și de autoritățile din Grecia, pe numele acestuia fiind introdusă o alertă în sistemul european.
Prin urmare cetățeanul român a fost prins sâmbătă seara în jurul orei 18.30 în Vama Cenad din județul Timiș. La controlul de frontieră acesta le-a arătat polițiștilor un document emis de autoritățile din Spania. După verificări, oamenii legii și-au dat seama că pașaportul era fals. Printr-un comunicat polițiștii de frontieră au precizat:
„Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplinește condițiile de formă și fond al unuia autentic, acesta fiind fals. În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că persoana este cetățean român și intenționa să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei, întrucât era căutat de autoritățile din Grecia în vederea participării la o procedură judiciară”.
Conform procedurilor, polițiștii au deschis dosar penal pentru fals privind identitatea, uz de fals și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Bărbatul a fost predat în cele din urmă polițiștilor de la IPJ Arad pentru a se continua cercetările.