Știri TM

SE DAU BANI ÎN PLUS! Lovitură URIAȘĂ pentru pensionari înainte de sărbători! Ministrul Muncii a făcut anunțul bombă despre recalcularea pensiilor

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensionarii cu venituri reduse vor beneficia de un ajutor financiar suplimentar în luna decembrie, înainte de sărbători. Oficialul a oferit detalii despre sumele care vor intra pe cardurile seniorilor, dar a explicat și motivele din spatele întârzierilor apărute în procesul de recalculare a pensiilor.

Prezent la un post de televiziune, ministrul a confirmat că pensionarii care au venituri mai mici de 2.574 de lei vor primi în această lună un sprijin în valoare de 400 de lei. Această sumă este prevăzută prin lege și va fi livrată automat, odată cu pensia aferentă lunii decembrie.

„Este vorba de un supliment important, care vine împreună cu pensia – cei 400 de lei din luna decembrie. El decurge din legea prin care cei cu pensii sub 2.574 de lei primesc acest sprijin”, a declarat Florin Manole la România TV.

Pe lângă acest ajutor financiar, categoriile vulnerabile vor primi și sprijin pentru plata facturilor la energie. Este vorba despre o sumă de 50 de lei pe lună, acordată până în luna martie, la care se adaugă ajutorul pentru lemne, destinat în special persoanelor din mediul rural.

„E important să vedem acest sprijin modest la pachet cu sprijinul pentru energie, 50 de lei până în martie, când facturile trebuie să își mai domolească din dimensiuni, plus ajutorul pentru lemne. Sunt români dezavantajați, în special cei din mediul rural, e important și în acest an îi ajutăm cu acest sprijin”, a punctat ministrul.

În ceea ce privește indexarea pensiilor, oficialul a menționat că discuțiile vor demara odată cu negocierile pentru bugetul de anul viitor. Măsura este considerată necesară în contextul inflației ridicate care afectează puterea de cumpărare.

„Vom propune asta pentru că, pe de o parte, avem o inflație deja mare și se simte în prețuri în fiecare zi, și anul viitor va fi o inflație mai mică decât anul acesta, dar tot semnificativă, și atunci nu putem să asistăm nepăsători. Trebuie să oferim măcar această soluție punctuală”, a explicat Manole.

Referitor la problemele apărute în procesul de recalculare a pensiilor, ministrul Muncii a recunoscut existența întârzierilor. Acesta a pus situația pe seama deficitului de personal din casele de pensii, a salariilor mici care nu atrag noi angajați și a problemelor tehnice legate de softul utilizat.

„Au fost întârzieri, dar lucrătorii de la casele de pensii sunt puțini, la nicio casă de pensii nu avem organigramele ocupate. În unele zone am încercat să aducem oameni, nu au vrut să vină că salariile sunt mici, trebuie să avem înțelegere și față de oamenii aceștia, sunt supraaglomerați”, a precizat demnitarul.

Acesta a adăugat că „problemele cu softul trenează și sper să avansăm, dar până nu funcționează complet, acești oameni sunt importanți, ei fac lucrul înainte de soft. Este o problemă care ține și de încărcătură de muncă din casele de pensii, din păcate”.