Știri TM

Se dau peste 1.000 de lei de la stat! Cine sunt românii care primesc banii pentru facturi și ce trebuie să facă urgent

Guvernul pregătește un nou pachet de ajutoare sociale pentru pensionarii și persoanele cu venituri mici, destinat acoperirii cheltuielilor la energie. Sprijinul, care poate depăși 1.000 de lei anual, combină trei programe deja existente, iar condiția principală de eligibilitate este ca venitul să nu depășească 2.053 de lei pentru o persoană singură.

Potrivit autorităților, măsura urmărește sprijinirea românilor vulnerabili la plata facturilor pentru electricitate, gaze naturale sau alte surse de încălzire, prin consolidarea a trei tipuri de ajutoare: compensarea procentuală a facturii, un supliment fix lunar și cardul de energie.

Prima formă de sprijin constă într-o compensare procentuală a facturii la energie, acordată diferențiat în funcție de venitul net lunar. De exemplu, persoanele cu venituri de până la 200 de lei pot beneficia de o compensare de 100% din valoarea de referință a consumului. Procentul scade pe măsură ce veniturile cresc, până la un plafon de 2.053 de lei pentru persoanele singure sau 386 de lei pe membru de familie, prag peste care ajutorul nu se mai acordă.

Valorile de referință luate în calcul pentru compensare sunt de 250 de lei pe lună pentru gaze naturale, 500 de lei pe lună pentru energie electrică și 320 de lei pe lună pentru combustibili solizi sau petrolieri.

Al doilea ajutor este un supliment lunar fix pentru energie, acordat pe tot parcursul anului. Sumele variază în funcție de sursa folosită: 30 de lei pe lună pentru consumul de energie electrică, 10 lei pentru gaze naturale, 10 lei pentru energie termică și 20 de lei pentru combustibili solizi. În cazul locuințelor alimentate exclusiv cu energie electrică, suplimentul crește la 70 de lei pe lună.

A treia componentă a pachetului este cardul de energie, un voucher în valoare de 50 de lei pe lună. Acest program, demarat la 1 iulie, se va derula până la data de 31 martie 2026 și este destinat plății facturilor la energie, indiferent de sursa de încălzire.

Pentru a beneficia de aceste ajutoare, solicitanții trebuie să se încadreze în limitele de venit, să dețină facturi la energie și să locuiască în România, la adresa pentru care cer sprijinul. Cererile se depun la serviciul social din cadrul primăriei de domiciliu.

Conform unui calcul exemplificativ, un pensionar care îndeplinește condițiile poate primi anual peste 1.000 de lei. Suma totală este compusă din suplimentul fix pentru energie (180 de lei pentru 6 luni de sezon rece), voucherele de pe cardul de energie (450 de lei pentru 9 luni) și compensarea procentuală a facturii, care poate ajunge la 500 de lei pe an.