Știri TM

Sicriu căzut dintr-o mașină mortuară în Ilfov, surprins de camerele de supraveghere

Un incident rar întâlnit a fost surprins de o cameră de supraveghere în localitatea Periș, județul Ilfov, după ce un sicriu a căzut dintr-un autovehicul mortuar direct pe carosabil.

Potrivit imaginilor, șoferul mașinii de pompe funebre efectua o manevră de întoarcere spre celălalt sens de mers, moment în care trapa din spate s-a deschis, iar coșciugul a alunecat pe asfalt.

Conducătorul auto și-a continuat deplasarea fără să își dea seama ce s-a întâmplat, lăsând sicriul și crucea în mijlocul drumului. Alte autoturisme au trecut foarte aproape de acestea, reușind să le ocolească.

După câteva momente, șoferul a observat lipsa încărcăturii și a revenit, deplasându-se în marșarier până la locul unde căzuse sicriul.

La fața locului a ajuns și dascălul, care a oprit traficul folosindu-și mașina pentru a permite recuperarea obiectelor. Cei doi au ridicat sicriul de pe carosabil, relatează Observator News.