

O femeie în vârstă de 54 de ani a decedat într-un accident grav produs pe Drumul Național 28, în județul Iași, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu o dubiță. Mașina a fost distrusă aproape în totalitate, iar femeia a rămas prinsă între fiarele contorsionate. În urma impactului, fiul său și șoferul autoutilitarei au supraviețuit.
Pompierii au intervenit cu echipaje de descarcerare pentru a o extrage pe femeie dintre resturile mașinii, însă manevrele de resuscitare efectuate de medici nu au avut succes.
În autoturism se aflau și cei doi copii ai victimei. Unul dintre băieți, diagnosticat cu sindrom Down, a fost transportat de urgență la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, iar starea lui este stabilă. Celălalt copil nu a suferit răni grave, însă a fost examinat medical. Șoferul dubiței a fost rănit și dus la spital pentru investigații suplimentare, conform Ziarului de Iași.
Accidentul a blocat traficul pe ambele sensuri ale drumului, iar la fața locului au intervenit 13 pompieri din cadrul Detașamentului 1 Iași, cu autospeciale de stingere, echipaje de descarcerare și unități de terapie intensivă mobilă.
„Un echipaj de ambulanță cu asistent, aflat în zonă, a fost primul care a intervenit la fața locului. Având în vedere gravitatea situației, au fost trimise urgent un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă (TIM), un echipaj de prim ajutor calificat (EPA), precum și echipajul de descarcerare din cadrul ISU.”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.
Poliția a deschis o anchetă și un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor exacte ale accidentului.