

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat vineri că a fost virată a treia tranșă de tichete sociale pentru energie, menite să sprijine familiile cu venituri mici afectate de creșterea prețurilor la electricitate. Potrivit oficialului, aproape 132.000 de familii au beneficiat de acest ajutor în cadrul ultimei tranșe, iar în total aproape 600.000 de gospodării vulnerabile au primit sprijin pentru lunile iulie și august.
„Familiile cu venituri reduse au nevoie de această măsură și îi încurajez pe cât mai mulți să o solicite”, a transmis ministrul Muncii pe Facebook. Tichetele au o valoare de 50 de lei lunar și sunt destinate acoperirii facturii la curent electric. Cererile pentru acest sprijin pot fi depuse atât online, cât și la primărie, iar programul va continua până la 31 martie 2026.
Premierul Ilie Bolojan a explicat, într-o intervenție la News Pass de la B1, motivele pentru care prețurile la energie rămân ridicate în România. Deși țara noastră nu are cele mai mari tarife din Europa, puterea de cumpărare a românilor face ca aceste costuri să fie resimțite puternic.
„În primul rând, avem o subproducție de energie. În acești ani am închis capacități energetice, în principal centrale pe cărbune, dar nu am înlocuit în ritmul necesar aceste surse”, a explicat Bolojan. El a menționat exemplul centralei de la Iernut, județul Mureș, începută în 2016, dar care nu a fost finalizată nici după zece ani. Contractul cu firma constructoare a fost reziliat de două ori.
Premierul a precizat că s-a ajuns la o înțelegere cu Romgaz pentru finalizarea lucrărilor pe cont propriu, având în vedere că proiectul este realizat în proporție de peste 90%. „Trebuie să avem mai multă producție. Avem câteva hidrocentrale care ar putea fi puse în funcțiune într-un an, un an și jumătate, ceea ce ar putea compensa parțial deficitul de producție”, a adăugat Ilie Bolojan.