Știri TM

Tânăra de 22 de ani dată dispărută în Capitală a fost găsită moartă pe calea ferată

O tânără în vârstă de 22 de ani, dată dispărută în urmă cu câteva zile, a fost găsită fără viață luni, 27 iulie. Aceasta fusese căutată de autorități după ce dispariția sa fusese semnalată vineri, 24 iulie, potrivit Observatornews.

Persoana dispărută se numește Piron Iris Anastasia și a plecat de acasă din sectorul 6 din București în dimineața zilei de 24 iulie, în jurul orei 09:30, fără să mai revină la domiciliu. Ultima persoană care a văzut-o a fost tatăl său, care a însoțit-o la un cabinet medical unde aceasta trebuia să facă analize pentru obținerea permisului de conducere.

Tânăra se confrunta cu depresia, urma un tratament de specialitate și participa la ședințe de terapie. Polițiștii suspectează că tânăra și-ar fi pus capăt zilelor, trupul acesteia fiind găsit fără viață pe calea ferată, conform Kanal D.

Pentru sprijinirea operațiunilor de identificare, duminică seară a fost transmis un mesaj RO-Alert către populație. Oricicine deține informații utile este rugat să anunțe autoritățile la numărul unic 112 sau să se prezinte la cea mai apropiată unitate de poliție.