Știri TM

Te-ai uitat la ceas și ai văzut aceste cifre? Nu e o coincidență! Mihai Voropchievici dezvăluie mesajul ULUITOR pe care ți-l trimite Universul

Numerologul Mihai Voropchievici a explicat, în cadrul unei intervenții la postul Antena 3, care este semnificația secvențelor de cifre identice care apar în viața de zi cu zi, precum 111, 222 sau 333. Potrivit acestuia, apariția repetată a acestor numere reprezintă mesaje pe care „Universul” le transmite oamenilor.

Acesta susține că vibrația universală se manifestă numeric și că a fost atras de acest domeniu încă din copilărie. „Universul comunică cu noi prin cifre. (…) Eu de mic mă joc cu cifrele de la mașină, fără să știu că asta se va transforma într-o meserie”, a declarat Mihai Voropchievici la postul de televiziune.

Înainte de a detalia semnificația grupurilor de cifre, numerologul a prezentat vibrația de bază a fiecărui număr de la 1 la 9: 1 – acțiune, 2 – asociere, 3 – comunicare, 4 – muncă și protecție, 5 – neprevăzut, 6 – dragoste, 7 – protecție divină, 8 – finanțe, 9 – altruism și cunoaștere.

Potrivit lui Voropchievici, secvențele de trei cifre identice au următoarele semnificații. Trei cifre de 1 (111) înseamnă că „gândurile tale se materializează instantaneu, acționează”. Trei cifre de 2 (222) arată că „divinitatea te ajută să rezolvi toate problemele”, iar trei de 3 (333) indică faptul că „ești protejat de toți maeștrii spirituali”. Secvența 444 transmite că „ești sub protecția îngerilor, care te sprijină”, în timp ce 555 anunță că „vin schimbări majore, roagă-te să le primești”. Apariția cifrelor 666 este un îndemn: „Nu te axa doar pe starea materială, iubește, căsătorește-te”. Secvența 777 „confirmă că ești pe calea cea bună”, 888 anunță că „banii vin în calea ta”, iar 999 marchează „un final de ciclu total”, fiind un moment pentru a rezolva problemele și a te pregăti pentru o nouă etapă.