

Soții Lucia și Constantin Sîrbu, împreună cu bebelușul lor de șase luni, au fost înmormântați astăzi la Strășeni. Familia a fost condusă pe ultimul drum de rude și apropiați, după tragedia care a avut loc în Grecia, potrivit Știri.md.
Slujba de înmormântare a început la ora 10:00 și a fost oficiată la Biserica Ortodoxă „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Strășeni. Originari din Strășeni, cei doi soți plecaseră în Grecia pentru un concediu de câteva zile. Prietenii și apropiații spun că ei erau oameni modești, muncitori și foarte apreciați în comunitate.
Accidentul s-a produs în Peninsula Halkidiki, în apropiere de Salonic. Mașina în care se afla familia s-a ciocnit violent, respectiv s-a izbit frontal, cu o autocisternă. Cei doi părinți și fiica lor cea mică și-au pierdut viața pe loc.
Singura supraviețuitoare a accidentului este fiica de șapte ani a cuplului. Minora a fost internată într-o unitate medicală, aflându-se sub supravegherea medicilor într-un spital din Salonic.
Copila care a supraviețuit va rămânea în grija mătușii materne. Autoritățile din Republica Moldova și Grecia desfășoară în paralel procedurile necesare pentru aducerea fetiței în țară.