

O femeie în vârstă de 91 de ani și fiul acesteia, de 69 de ani, au fost găsiți decedați luni, 8 decembrie, în locuința lor din localitatea Feneș, județul Caraș-Severin. Cei doi și-au pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit în interiorul casei.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin, agenții din Caransebeș au fost alertați cu privire la incident și s-au deplasat imediat la adresa indicată. Ancheta a fost preluată ulterior de polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Caransebeș.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au găsit trupurile neînsuflețite ale celor două victime. Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Caraș-Severin a intervenit pentru a acorda primul ajutor, însă medicii au putut doar să constate decesul.
Conform informațiilor furnizate de publicația locală Reper24.ro, autoritățile analizează acum circumstanțele producerii incendiului pentru a determina dacă a fost vorba despre un accident casnic sau dacă există alte cauze care au condus la producerea evenimentului.
Cercetările sunt coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, în vederea stabilirii cauzelor exacte ale morții și a modului în care a izbucnit focul.