

Un adolescent de 16 ani a murit în noaptea de joi spre vineri, după un accident produs în orașul Zimnicea, Teleorman. Autoturismul pe care îl conducea, un BMW, s-a izbit puternic de un stâlp de electricitate, incidentul fiind raportat în jurul orei 02:15.
Conform informațiilor publicate de Ziar Obiectiv, impactul a fost atât de violent încât tânărul, aflat la volan fără a avea vârsta legală, a fost proiectat în afara mașinii.
Echipaje de pompieri, SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman au intervenit imediat.
Salvatorii l-au găsit pe minor în stop cardiorespirator și au inițiat manevrele de resuscitare, însă rănile suferite erau incompatibile cu viața, fiind declarat decesul la fața locului.
După intervenția medicală, pompierii au rămas în zonă pentru a preveni eventuale incendii, având în vedere avariile autovehiculului și ale stâlpului lovit.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili modul în care s-a produs accidentul. Primele verificări arată că viteza mare și lipsa experienței la volan ar fi putut duce la pierderea controlului, iar investigațiile continuă pentru a stabili cum a ajuns adolescentul să conducă mașina.