Știri TM

Tragedie la Iași! Alina a murit la doar 30 de ani în spital sub privirile medicilor lăsând în urmă o fetiță de 7 ani

O tânără de 30 de ani din Huși, județul Vaslui, și-a pierdut viața vineri, 24 octombrie 2025, în timp ce se afla internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași. Alina Bahrim fusese admisă în unitatea medicală pe 20 octombrie, în cadrul Clinicii Chirurgie IV, pentru a fi supusă unei operații necesare în tratarea bolii Basedow, conform informațiilor publicate de BZI.ro.

Decesul a survenit în urma unei crize severe de astm bronșic care a declanșat un stop cardio-respirator chiar în salonul de spital. Deși medicii au reușit să o resusciteze inițial, tânăra a intrat în comă și a rămas conectată la aparate în secția de Terapie Intensivă timp de câteva zile. Din nefericire, un al doilea stop cardiac i-a fost fatal.

Prof. dr. Diana Cimpoeșu, purtătorul de cuvânt al spitalului, a explicat contextul medical complex: „Pacienta era internată din 20 octombrie în Chirurgie IV, în vederea unei intervenții pentru boala Basedow. Avea de mai mulți ani astm bronșic, aflat sub tratament. Nu a primit anestezie; nu s-a inițiat intervenția chirurgicală, pentru că pacienta a făcut o criză de astm bronșic, status asmoticus, cu stop cardio-respirator în salon. A fost resuscitată timp de 30 de minute. Inima și-a reluat activitatea, dar a rămas în comă în Terapie Intensivă, intubată, ventilată mecanic timp de mai multe zile. A fost tratată cu toate mijloacele disponibile, împreună cu medicul neurolog. Din păcate, nu și-a revenit, a facut din nou stop cardiac și nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare.”

Reprezentanții unității medicale au precizat că pacienta suferea de o formă de astm greu de controlat și se afla sub supravegherea alergologului. „Pacienta avea un plămân astmatic – greu de controlat crizele de astm. A primit și tratament biologic imunosupresor. Era internată pentru o tiroidă mare, compresivă, dar era un teren alergic, făcea frecvent crize de astm greu de tratat. Era verificată de alergolog. Criza a făcut-o spontan în salon, așa cum ar fi putut să o facă și în afara spitalului. Ea a mai avut un stop cardiac prin același mecanism în urmă cu 10 ani”, a mai adăugat prof. dr. Diana Cimpoeșu.

Alina Bahrim lasă în urmă o fetiță de numai 7 ani și un soț devastat de durere. Mesajele de condoleanțe au curs pe rețelele sociale, unde apropiații au descris-o ca fiind o mamă și o soție de o bunătate rară. Fotograful familiei, Mihai Vlăduț Romilă, a transmis un mesaj emoționant: „Ea era o mamă și o soție cu un suflet nemărginit, blând, cu bun simț și eleganță în tot ceea ce făcea. Drum lin, suflet frumos! Gândurile mele se îndreaptă către familia ei și către Alin, cel rămas în urmă.”