

O femeie de 41 de ani și-a pierdut viața în municipiul Iași, după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa regulamentar Calea Chișinăului, în zona Baza 3. Andreea mergea spre serviciu când a fost acroșată de mașina condusă de un tânăr de 20 de ani.
Victima se afla pe trecerea de pietoni, iar primul autoturism oprise pentru a-i acorda prioritate. Pe banda a doua, însă, vehiculul condus de Ionuț nu a reușit să frâneze la timp.
Potrivit martorilor, tânărul, care obținuse permisul de conducere de curând, obișnuia să circule cu viteză. Un localnic din comuna Costuleni a afirmat:
„Trebuia să se întâmple ceva, conducea ca disperatul de ziceai că nu mai vrea să ajungă acasă. Prin comună mai ridică lumea mâna la el să o lase mai ușor. Nu știu ce era cu el. Avea permis de puțină vreme. Cred că din primăvară, vară, anul trecut. Păcat că pentru o clipă de prostie au atâția oameni de suferit”.
Impactul a fost fatal, iar femeia a murit pe loc.
Polițiștii l-au testat pe șofer, rezultatul fiind negativ la alcoolemie. El a suferit răni ușoare și a fost dus la spital.
Reprezentanții IPJ Iași au transmis că „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările continuă”.
Familia Andreei este în stare de șoc. Mătușa victimei a publicat un mesaj pe rețelele de socializare, în care a spus:
„Un conducător inconștient a curmat o viață nevinovată pe trecerea de pietoni. Nepoata mea mergea la serviciu, respectând legea, visând la o zi obișnuită, care nu a mai venit niciodată. Într-o clipă, totul s-a sfârșit. Durerea este imensă…. iar nedreptatea și mai mare”.
Conform divahair.ro, tânărului i-a fost suspendat permisul de conducere.