

Un accident de muncă tragic a avut loc miercuri, 15 iulie, în localitatea Cicârlău din județul Maramureș. Un angajat și-a pierdut viața după ce a fost lovit fatal de o bucată de lemn în timp ce lucra la un utilaj de prelucrare.
Conform informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Mihaela Ardelean, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tăuții-Măgherăuș au fost sesizați cu privire la incidentul petrecut în incinta unei societăți comerciale din localitatea Cicârlău.
„Din primele verificări efectuate, poliţiştii au constatat că un bărbat, angajat al societăţii comerciale respective, în timp ce manipula o bucată de lemn la un utilaj de şlefuire, pe fondul unui recul, aceasta i-ar fi pătruns în zona abdomenului.
Din nefericire, echipajul medical care a intervenit la faţa locului a constatat decesul bărbatului. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei”, a precizat Mihaela Ardelean.
Autoritățile au demarat o anchetă pentru a clarifica împrejurările exacte în care s-a produs tragedia. La fața locului s-au deplasat și inspectorii ITM Maramureș, care verifică respectarea normelor de protecție a muncii în cadrul unității respective. Informațiile despre acest caz au fost preluate din sursa Kanal D.