

Două persoane au fost salvate marți după-amiază, după ce mașina în care se aflau a părăsit partea carosabilă și a căzut în apele râului Jiu, incidentul având loc în zona Defileului Jiului din județul Gorj.
Imediat după producerea accidentului, la fața locului au fost mobilizate forțe importante pentru salvarea victimelor. Au intervenit două autospeciale, o ambarcațiune de salvare și o ambulanță SMURD, sprijinite de două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Gorj. De asemenea, au fost alertate și echipele din cadrul Salvamont.
Potrivit unor surse, pasagerii autoturismului implicat în evenimentul rutier sunt un preot în vârstă de 70 de ani și o măicuță de la Lainici, în vârstă de 71 de ani.
„Echipajele de intervenţie sosite la faţa locului au constatat că cele două persoane erau conştiente, cooperante şi reuşiseră să iasă parţial pe geamul autovehiculului”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).
Salvatorii au acționat cu echipamentele din dotare și au reușit să extragă victimele din apă în siguranță. Cei doi au fost evaluați medical la fața locului, urmând a fi transportați la spitalul din Bumbești-Jiu pentru îngrijiri de specialitate.
În urma incidentului, traficul rutier pe DN 66, pe ruta Târgu Jiu – Petroșani, s-a desfășurat cu dificultate, conform informațiilor furnizate de Centrul Infotrafic al Poliției Române.