Știri TM

Tragedie rutieră în Dâmbovița. O fetiță de trei ani a murit după ce o șoferiță a virat fără să se asigure

O fetiță de trei ani și-a pierdut viața într-un accident rutier grav. Tragedia a avut loc în comuna Niculești, județul Dâmbovița, iar momentul a fost surprins de o cameră de supraveghere. Potrivit Știrile Kanal D, evenimentul s-a produs după ce o femeie ar fi virat la stânga fără să se asigure și a ajuns pe contrasens.

Pe sensul opus se apropia un motociclist, iar impactul nu a putut fi evitat. În imagini se vede cum mama se ridică de pe asfalt și se îndreaptă spre fetiță. Echipajele de intervenție nu au mai putut face nimic pentru copila de trei ani, fiindu-i constatat decesul. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Daniel Zontea, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, a transmis un mesaj pe rețelele sociale despre acest accident. El a scris: „Dumnezeu să te aibă în pază, dragă copilă, căci noi, cei care pretindeam că te protejăm, se pare că nu am reușit!” Acesta a menționat că a simțit o durere mare când a văzut imaginile în care un copil a murit din vina adulților.

Reprezentantul IPJ a transmis și un mesaj referitor la conducătorii auto și viteză, preluat de la o persoană cu experiență în domeniul accidentelor: „Nu zice nimeni că celălalt nu a greșit, dar de ce trebuie ca tu, prin viteza cu care circuli, să îl omori? Poate mai merita o șansă.” Mesajul s-a încheiat cu o concluzie dureroasă: „Păcat, mare păcat că ne ucidem copiii”.