

Trei bărbați, printre care un român și doi albanezi, au fost arestați în urma unei acțiuni ample în care au fost transportate 111 kg de stupefiante cu un camion. Valoarea pe piața neagră a substanțelor confiscate depășește suma de 20 de milioane de euro, bani care ar fi ajuns în buzunarele traficanților. Acțiunea a fost coordonată de Parchetul din Ancona, după o serie de filaje realizate în diverse zone comerciale din regiunea Marche, potrivit AnconaToday.
Agenții de la Guardia di Finanza din Ancona au confiscat substanțele de o puritate ridicată, care erau ascunse într-un spațiu secret din cabina unui TIR. Anchetatorii au filat un autoturism până în zona orașului Parma, unde au observat momentul în care mai multe genți voluminoase erau transferate într-un camion. La percheziția cabinei, polițiștii au descoperit 100 de pachete cu substanțe interzise și aproape 19.000 de euro în numerar, sumă ce ar fi reprezentat plata pentru transport.
Suspecții au fost arestați și transferați ulterior la penitenciarul din Parma. În cadrul unei alte misiuni de amploare desfășurate de DIICOT, un traficant de stupefiante a fost imobilizat de trupele speciale în timp ce se afla în piscină. Bărbatul fusese monitorizat în prealabil cu ajutorul dronelor, iar pe numele său exista un mandat european de arestare emis în Germania pentru infracțiuni legate de traficul de substanțe interzise.
Inspectoratul General al Poliției Române a oferit detalii despre această intervenție: „La data de 26 iunie 2026, în urma cooperării dintre ENFAST România şi ENFAST Germania, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud au depistat şi reţinut un bărbat de 35 de ani, cetăţean român cu domiciliul în Germania, într-un apartament din municipiul Bistriţa. Pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Germania, fiind urmărit la nivel internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni din sfera traficului de stupefiante”, a informat IGPR.