

Elevii și cadrele didactice din județul Timiș vor avea o zi liberă pe data de 15 septembrie, când nu se vor face cursuri în unitățile de învățământ din județ. Decizia a fost luată de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, în baza contractului colectiv de muncă unic la nivel județean.
Suspendarea cursurilor a fost stabilită în baza contractului colectiv de muncă unic la nivel județean, înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 739/05.05.2025. Documentul prevede că pe data de 15 septembrie este zi liberă pentru toate unitățile de învățământ din județul Timiș, astfel încât elevii și profesorii nu vor merge la școală.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean a subliniat că măsura se aliniază unor modele similare existente și în alte zone ale țării. Un exemplu este județul Iași, unde, în baza contractului colectiv local, data de 14 octombrie, ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, este declarată zi nelucrătoare.
Ziua de 15 septembrie are o semnificație aparte pentru comunitatea din Banat, fiind închinată Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului și al întregii regiuni.
Cu prilejul sărbătorii din 15 septembrie, Catedrala Mitropolitană din Timișoara își sărbătorește cel de-al doilea hram. În lăcașul de cult se află, din anul 1956, moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, aduse de la Mănăstirea Partoș.
Sărbătoarea este un moment important pentru credincioșii din Timișoara și din întreg Banatul. Mii de credincioși se reunesc în rugăciune și îi aduc prinos de recunoștință sfântului considerat apărător și mijlocitor în fața tronului Preasfintei Treimi.
Informația a fost preluată și detaliată conform comunicatului publicat pe mitropolia-banatului.ro.