Știri TM

Veste uriașă pentru milioane de români! Se dau bani în plus de la stat: Cine sunt pensionarii și părinții care primesc sute de lei direct pe card!

Un nou proiect legislativ propus de Ministerul Muncii pune bazele unui pachet complex de sprijin financiar destinat părinților și pensionarilor cu venituri mici. Conform documentului, familiile cu copii și vârstnicii care încasează pensii sub pragul de 3.000 de lei vor beneficia de ajutoare suplimentare în cursul anului 2026.

Măsurile prevăzute vizează sume variabile pentru familii, în funcție de numărul copiilor și de nivelul veniturilor nete lunare. Potrivit datelor centralizate de România TV, cele mai mari sume sunt direcționate către categoriile vulnerabile.

Pentru familiile cu venituri nete de până la 366 de lei pe lună, ajutorul pornește de la 173 de lei pentru un copil și urcă la 690 de lei pentru cei cu patru sau mai mulți copii. În cazul familiilor monoparentale aflate în aceeași situație financiară, sprijinul este mai ridicat, variind între 211 lei și 838 de lei.

Dacă veniturile ajustate sunt cuprinse între 367 și 930 de lei, ajutoarele sunt diminuate, fiind cuprinse între 135 și 532 de lei pentru familiile biparentale, respectiv între 188 și 732 de lei pentru părinții singuri.

Ministerul Muncii a clarificat în proiectul de act normativ că: „pentru familia beneficiară de ajutor de incluziune, precum și pentru cea cu venituri nete lunare ajustate de până la 366 de lei/lună, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este stabilit după cum urmează: 173 de lei pentru familia cu un copil; 346 de lei pentru familia cu 2 copii; 518 de lei pentru familia cu 3 copii și 690 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulți”.

Documentul reglementează și participarea copiilor la grădiniță prin stimulente educaționale în valoare de 0,4 din indicatorul social de referință (ISR) pentru fiecare copil provenit din medii defavorizate. „Valoarea nominală lunară minimă a stimulentului educațional se raportează la indicatorul social de referință și este de 0,4 ISR, exprimat în lei”, se precizează în document.

O altă componentă importantă a proiectului vizează persoanele cu dizabilități. Cei care îngrijesc copii cu handicap vor primi prestații sociale calculate astfel: 83% din ISR pentru handicap grav, 60% pentru handicap accentuat și 30% în cazul handicapului mediu.

În ceea ce privește pensionarii, Guvernul pregătește un ajutor financiar acordat în două tranșe egale, în lunile aprilie și decembrie 2026. Această măsură se aplică persoanelor cu venituri de cel mult 3.000 de lei lunar, sumele fiind plafonate astfel:
– 1.000 de lei pentru pensii de până la 1.500 lei;
– 800 de lei pentru venituri între 1.501 și 2.000 lei;
– 600 de lei pentru cei care încasează între 2.001 și 3.000 lei.

Plata se va face automat prin casele de pensii, fondurile fiind asigurate de la bugetul de stat. În varianta publicată de Ministerul Muncii, se mai specifică faptul că, în situația pensiilor de urmaș, ajutorul financiar se va acorda distinct fiecărui beneficiar în parte. Din punct de vedere administrativ, plățile vor fi gestionate de structurile subordonate Ministerului Muncii, MApN, MAI și SRI, în funcție de tipul de pensie al beneficiarului.