Vlad Zamfirescu a renunțat la mariajul cu Mihaela după 21 de ani și doi copii, Ștefan și Matei, și și-a refăcut viața alături de mai tânăra sa colegă de breaslă, Diana Roman. În urmă cu patru luni, cei doi s-au căsătorit civil, iar acum, în weekend, și-au jurat iubire veșnică.
Nunta a fost una ca-n povești. Mireasa a purtat o rochie ca de prințesă, cu trenă, iar mirele a fost toată seara numai un zâmbet, semn că fericirea pe care o trăiește nu poate fi egalată de nimic altceva.
Medeea Marinescu și Sandra Izbașa s-au distrat la nunta lui Vlad Zamfirescu
Evenimentul a reunit numeroase celebrități. Printre invitați s-au aflat Medeea Marinescu, Adina Buzatu, dar și Sandra Izbașa cu soțul ei, Răzvan Bănică.
„Bucuria de a fi alături de Diana Roman și Vlad Zamfirescu în cea mai importantă zi a vieții lor. Să fiți fericiți”, a scris Medeea Marinescu, pe o rețea de socializare. Ba mai mult, actrița a atașat și câteva poze de la petrecerea unde pare că s-a distrat foarte bine.
Vlad Zamfirescu e cu 17 ani mai mare decât Diana Roman
Între Vlad Zamfirescu și Diana Roman există o diferență de vârstă de 17 ani, el are 49 de ani, ea 32, dar acest lucru nu a contat niciodată în relația lor. Diana Roman este fiica regizorului Adrian Roman. “Eu am copilărit în teatru. Așa am început. Tatăl meu a fost directorul teatrului din Râmnicu Vâlcea timp de 20 de ani, deci, eu am fost copilul teatrului.
Făceam de toate pe acolo și așa am luat ”microbul”. Dacă ar fi să aleg între teatru și film, tot timpul teatrul va fi în sufletul meu. E o emoție care nu se repetă, pe care la filmări nu o simți neapărat”, declara ea, la un moment dat, pentru Libertatea.