

România traversează o schimbare radicală de peisaj meteorologic, trecând de la temperaturi estivale la un regim termic scăzut, într-un interval foarte scurt. Un val de aer polar pătrunde deasupra teritoriului național, provocând o răcire accentuată și fenomene de instabilitate, inclusiv ninsori în zonele înalte.
Conform explicațiilor oferite de Florinela Georgescu, directorul de prognoză din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), scăderea valorilor termice va fi resimțită la nivelul întregii țări. Senzația de disconfort termic va fi amplificată de rafalele vântului, care vor face ca temperaturile resimțite de populație să fie mult mai mici decât cele indicate în prognoze.
Diferențele de temperatură sunt spectaculoase, în special în zonele de est ale țării, unde maximele se vor opri la doar 13-14 grade Celsius. Această prăbușire a valorilor termice vine după ce, recent, termometrele au indicat temperaturi de vară, de peste 23-24 de grade Celsius.
„În partea de nord și de vest a Moldovei, partea de vest a Transilvaniei, și vor ajunge spre 16-18 grade Celsius doar în vestul și sud-vestul țării. Impresionantă scăderea de temperatură în toată jumătatea de est a țării, comparativ cu ultimele două zile la București, maxime astăzi și mâine doar în jur de 13-14 grade Celsius, după ce ieri am depășit 23-24 de grade”, a declarat Florinela Georgescu pentru Digi24, citată de B1TV.
Schimbarea bruscă aduce cu sine și precipitații sub diverse forme. Meteorologii avertizează că, în timp ce în regiunile sudice și centrale vor predomina ploile, la munte, la altitudini de peste 1.400 de metri, precipitațiile se vor transforma în ninsori.
„Vor fi și precipitații, așa cum spuneam, ploi în partea de centru și de sud a teritoriului, dar în zonele montane, sub influența aerului foarte rece, mai ales la altitudini mai mari de 1.400 m, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare. Se va depune strat de zăpadă”, a mai confirmat reprezentanta ANM.
Deși sâmbătă este așteptată o revenire temporară a căldurii, cu maxime de până la 20-22 de grade în Oltenia, specialiștii avertizează că tendința generală rămâne una de instabilitate. Există semnale că un nou episod cu temperaturi scăzute ar putea afecta România spre finalul acestei luni.