• Home
  • Știri
  • Calendar ortodox 18 noiembrie 2023. Sfântul Mucenic Platon, mare făcător de minuni. Rugăciunea care te ajută să iei cele mai bune decizii în situații dificile

Calendar ortodox 18 noiembrie 2023. Sfântul Mucenic Platon, mare făcător de minuni. Rugăciunea care te ajută să iei cele mai bune decizii în situații dificile

În această zi, este prăznuit Sfântul Mucenic Platon, cel care a îndurat chinuri cumplite pentru că a refuzat să renunțe la credința în Hristos și să se închine idolilor.

Calendar ortodox 18 noiembrie 2023. Roagă-te acestui sfânt ca să obții ajutor în luarea celor mai bune decizii în situaţii dificile.

Sărbători religioase 18 noiembrie 2023

Ortodoxe: Sfântul Mucenic Platon

Greco-catolice: Sf. m. Platon și Roman

Romano-catolice: Sfinţirea Bazilicilor „Sf. Petru” şi „Sf. Paul”; Fer. Carolina Kozka, fc. m.

Calendar ortodox 18 noiembrie 2023. Cine a fost Sfântul Mucenic Platon

Sfântul Mucenic Platon s-a născut în Galatia, din cetatea Anghira, scrie crestinortodox.ro. Pentru că nu a vrut să renunțe la credința în Hristos, a fost supus multor chinuri din porunca guvernatorului Agripin: i s-au pus pe piept bucăți de fier încins, trupul său a fost aruncat în foc, smoală, untdelemn încins etc.

După multe pătimiri, guvernatorul îl sfătuiește să se închine idolilor și să scape de moarte. Dar sfântul rămâne de neclintit în decizia lui, motiv pentru care a fost lăsat optsprezece zile fără mâncare și fără apă, după care i s-a tăiat capul.

Calendar ortodox 18 noiembrie 2023. Rugăciune către Sfântul Mucenic Platon

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Ca având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Sfânta pomenirea ta lumea veselește, chemând pe toți în preacinstita biserica ta, unde acum cu bucurie adunându-ne, cântăm cu cântări și cu lumânări. Pentru aceasta, Sfinte Platon, strigăm: izbăvește de vrăjmași pe poporul tău, sfinte.


Distribuie