• Home
  • Știri
  • Laurențiu Reghecampf, din nou tata. Anuntul facut de sotia antrenorului

Laurențiu Reghecampf, din nou tata. Anuntul facut de sotia antrenorului

Corina Caciuc este însărcinată a doua oară cu Laurențiu Reghecampf. Detaliul făcut public chiar de ziua antrenorului.

Corina Caciuc a luat pe toată lumea prin surprindere azi, chiar de ziua lui Laurențiu Reghecampf. Pe lângă urarea plină de dragoste pe care i-a făcut-o în mediul online, a postat și un tort făcut special de ziua partenerului ei de viață. Totuși, mesajul de pe tort a lăsat loc de interpretări!

Mai concret, scrie ‘1+1=4’, ceea ce duce pe toată lumea cu gândul că vor avea și al doilea copil împreună!

Laurențiu Reghecampf radiază de fericire în aceste momente! Celebrul antrenor a împlinit astăzi frumoasa vârstă de 48 de ani, iar pe lângă numeroasele urări și mesaje frumoase din partea fanilor și apropiaților, cu siguranță cel mai frumos cadou a venit din partea Corinei Caciuc.

Iubita antrenorului a dat de înțeles, chiar de ziua lui, că s-ar pregăti pentru venirea pe lume a celui de-al doilea copil.

Corina Caciuc este însărcinată pentru a doua oară cu Laurențiu Reghecampf

Corina Caciuc și Laurențiu Reghecampf și-au pus fanii pe jar cu ultima postare făcută de iubita antrenorului, chiar de ziua lui.

Aceasta a postat un tort cu un mesaj de-a dreptul neașteptat, care ar anunța, de fapt, o sarcină. Mesajul ‘1+1=4„, sugerează că din rodul iubirii lor, a rezultat primul lor fiul, Liam, iar acum urmează ca acesta să mai aibă un frățior sau o surioară.

Mai mult decât atât, un alt detaliu care a atras atenția fanilor este hastag-ul de ‘BIGBROTHER’, destinat cel mai probabil micuțului Liam, care o să devină fratele mai mare acum, după ce ar putea să vină pe lume încă un copil în familia lor.

Fanii și marea comunitate de care se bucură Corina Caciuc și Laurențiu Reghecampf pe Instagram au reacționat imediat, astfel că printre numeroasele urări legat pentru sărbătoritul zilei, se numără și mesaje legate de posibila sarcină.

‘Să vă trăiască, să vă aducă numai bucurii!’, ‘Să înțeleg că mai vine un bebe?’, ‘Felicitări! Să vă bucurați mereu! E absolut minunat!’, sunt câteva dintre comentariile pe care le-au scris fanii.

Fiul lor, Liam, a împlinit un an în luna mai

În ciuda tuturor zvonurilor privind relația lor, Corina Caciuc și Laurențiu Reghecampf au demonstrat că sunt o familie frumoasă și unită, unde iubirea și respectul sunt mai presus de orice.

În urmă cu un an și câteva luni, cei doi au devenit, oficial, o familie, când fiul lor, Liam, a venit pe lume. Micuțul și-a sărbătorit ziua de naștere în luna mai, moment în care Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc au organizat un eveniment impresionant cu ocazia zilei lui de naștere. De asemenea, pe lângă petrecerea memorabilă, cei doi i-au făcut un tort și i-au scris un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

La mulți ani, băiețelul meu’, a scris Corina Caciuc, pe Instagram.

Acum, se pare că au mai multe motive de bucurie, din detaliile publicate pe rețelele de socializare, dând de înțeles că familia lor se mărește cu încă un copil.

Totuși, nu este nimic confirmat de către cei doi părinți momentan, ci doar textul ‘1+1=4’ scris pe tortul de ziua de naștere a lui Laurențiu Reghecampf, dar și hastag-ul ‘Bigbrother’ pentru Liam, fiul lor.


Distribuie