Două gălbenuşuri de ou bine separate de albuş se amestecă cu 2 linguri din combinaţia de tincturi pentru creşterea părului şi 4 linguri de apă, astfel încât componentele să se omogenizeze.
În prealabil este necesar însă să preparăm o combinaţie de tincturi pentru creşterea părului din: urzică (Urtica dioica), brusture (Arctium lappa), ardei iute (Capsicum anuuni) şi mesteacăn (Betula pendula), în proporţii egale.
Cu această combinaţie de gălbenuş, tincturi şi apă se face o „săpunire” a părului (anterior înmuiat în apă) întocmai ca în cazul şamponului obişnuit – veţi observa că apare chiar o uşoară spumă.
Se masează atent şi energic la rădăcina părului, după care se clăteşte imediat, fără a lăsa preparatul să se usuce.
Această clătire este extrem de importantă, deoarece trebuie făcută cu apă din abundenţă şi ceva mai caldă, de 2-3 ori mai conştiincios decât în cazul şampoanelor din comerţ.
Multe persoane, mai ales cele care nu obişnuiesc să se clătească foarte bine sau care au un păr gras, nu cred că acest preparat casnic poate curăţa şi degresa satisfăcător părul.
Greşit! Acest preparat, cu condiţia să nu uitaţi de clătitul foarte conştiincios, curăţă excelent şi hrăneşte pârul, face să dispară mătreaţa şi mâncărimea pielii capului.
Persoane care au folosit şampoane „savante” anti-mătreaţă sau contra căderii părului fară efect, au scăpat de probleme după primele 2-3 spălări cu acest preparat.
Pentru ca tratamentul să dea rezultat trebuie însă să nu mai fie folosit deloc şampon din comerţ, măcar pentru o perioadă de câteva luni (2 – 6 luni).
Folosirea acestui preparat este bine să fie reluată periodic, chiar şi după rezolvarea problemelor legate de căderea sau deteriorarea părului, având în vedere că odată cu folosirea unor şampoane obişnuite problemele pot să revină.
Se mai poate folosi si tinctura Tonic capilar de la Dacia Plant care este un amestec de plante si produse apicole: ardei-iute (Capsicum annuum) – fructe (20%); mesteacan (Betula pendula) – frunze (20%); brusture (Arctium lappa) – radacina (15%); urzica (Urtica dioica) – parti aeriene (15%); lavanda (Lavandula angustifolia) – flori (10%); musetel (Matricaria chamomilla) – flori (10%); propolis (10%).